Verreth, tot mai aproape de Dinamo! Anunțul făcut de Andrei Nicolescu

Dinamo este foarte aproape să oficializeze un nou transfer important pentru proiectul lui Nuno Campos.

Matthias Verreth, mijlocașul belgian în vârstă de 28 de ani, urmează să ajungă la București pentru a semna contractul cu formația din Ștefan cel Mare.

Transferul este practic în linie dreaptă, după ce Dinamo și Bari au ajuns la un acord pentru mutarea fotbalistului. Alb-roșiii ar urma să achite aproximativ 200.000 de euro pentru serviciile belgianului, care este așteptat în România în următoarele zile.

Verreth a evoluat ultima dată pentru Bari, formație care a retrogradat din Serie B în Serie C la finalul sezonului trecut. Italienii și-au dorit inițial să îl păstreze pentru tentativa de revenire în eșalonul secund, însă negocierile cu Dinamo au dus, în cele din urmă, la un acord.

Mijlocașul își dăduse acordul pentru transferul la Dinamo de mai mult timp, însă mutarea a fost întârziată tocmai de discuțiile dintre cele două cluburi.

Odată ajuns la București, Verreth urmează să semneze un contract valabil pentru următorii trei ani și să devină una dintre piesele importante din noul proiect al ”câinilor”.

Transferul are și o semnificație importantă din punct de vedere sportiv: belgianul este un jucător solicitat de Nuno Campos, ceea ce înseamnă că venirea sa nu reprezintă doar o oportunitate de mercato, ci o mutare gândită pentru sistemul de joc al tehnicianului portughez.

”Contract pe 3 ani, o să fie o sumă de transfer, undeva la 200.000 de euro. Mai erau probleme cu clubul. E un mijlocaș care poate să joace număr 6 și 8. A fost în capul listei noastre încă de la început alături de jucătorul de la Bastia, e un jucător care e pe placul și pe cerințele lui Mister în momentul acesta.

E un jucător cu experiență, e un jucator mai mobil, mai dinamic decât Gnahore. La nivelul la care a jucat considerăm că e un fotbalist peste nivelul SuperLigii.

Cu el ne-am înțeles de ceva timp, își dorește să vină, crede că e o provocare pentru el, discuțiile au fost la nivel de cluburi, ne aliniem și intrăm în linie dreaptă. Am zis că ne trebuiau câteva plombe foarte bune.

A jucat putin la Eindhoven, a bifat campionate mai puternice decât cel din România. Salariul este cel care e în contract”, a anunțat Andrei Nicolescu.

• Matthias Verreth s-a format la academia celor de la PSV, formație de tradiție din Olanda. La seniori a debutat pentru Waasland-Beveren, formație din Belgia. A mai fost împrumutat la Kolding IF din Danemarca până a fost transferat de FC Eindhoven în 2022. După nici 6 meciuri a ajuns la Willem II, acolo unde a stat timp de doi ani. În 2024 a făcut pasul în fotbalul italian la Brescia, iar din vara lui 2025 a jucat pentru Bari.

• La Bari a jucat 27 de meciuri în Serie B și unul în Cupa Italiei. A marcat două goluri și a oferit 8 pase decisive. Este cotat de site-urile de specialitate la 500.000 de euro.

• Matthias Verreth este un mijlocaș defensiv de 1,81 metri. Piciorul lui de bază este dreptul. Este un bun executant de faze fixe și se remarcă prin capacitatea foarte bună de pasare, în special pe culoar, adică este un mijlocaș pe stilul de joc impus de Nuno Campos. Nu are un joc aerian strălucit.

Verreth este așteptat să intre rapid în programul echipei, iar forma sa fizică îi poate permite să intre în scurt timp în calculele lui Nuno Campos pentru un loc în primul 11.

Pentru Dinamo, transferul belgianului reprezintă încă un pas în consolidarea lotului. După schimbarea antrenorului și startul promițător de sezon, conducerea continuă să aducă jucători care se potrivesc cerințelor noului tehnician.

Cu un contract pe trei ani și o investiție de aproximativ 200.000 de euro, Matthias Verreth poate deveni una dintre piesele importante ale lui Dinamo în noua etapă începută în această vară.

Bilete pentru meciul cu Voluntari

În etapa a 4-a, Dinamo București și FC Voluntari se vor duela pe stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală. Partida este programată să se dispute sâmbătă, 8 august, de la ora 21:30.

Astfel, clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și FC Voluntari, din etapa a patra a Superligii României, de sâmbătă, 8 august, de la ora 21:30, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”.

Momentan acestea pot fi procurate online de pe platforma bilete.ro. Abonamentele din sezonul 2026/2027 sunt valabile la această partidă.

PREȚURI BILETE:

Tribuna 0: 160 – 120 lei;

Tribuna 2: 80 lei;

Family Zone: 50 lei;

Peluză Nord: 40 lei.

Tichetele se vor putea achiziționa și de la casele de bilete ale stadionului ”Arcul de Triumf”.

Programul caselor de bilete:

Sâmbătă (08/08)

Interval orar: 14:00 – 21:30 (Bd. Mărăști, la intrarea în Peluza PCH).

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

Imran Fetai – stoper

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

  • Pentru Dinamo urmează derby-ul Bucureștiului de pe stadionul ”Giulești”, din etapa cu numărul cinci a Superligii cu Rapid București, programat sâmbătă, 15 august, de la ora 21:30.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 4

Data, 8 august

Ora 21:30

DINAMO – FC Voluntari

Etapa 5

Data, 15 august

Ora 21:30

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Andrei Mărginean mesaj de încredere înainte de Dinamo – Voluntari

Video I Nuno Campos, mesaj pentru suporterii lui Dinamo înaintea duelului cu Voluntari

S-a stabilit programul etapei a 5-a din Superligă. Când se joacă Rapid – Dinamo

Lasă un răspuns