Video I Dinamo, pe locul 2 și cu gândul la Rapid! Nuno Campos a dezvăluit ce le pregătește giuleștenilor

Dinamo a învins-o pe FC Voluntari, scor 4-0, în etapa a 4-a din Superliga și urcă pe locul secund.

Dinamo a deschis scorul în minutul 38, prin Armstrong, din penalty, iar Musi a făcut 2-0 în minutul 73. În final, Hintsa şi Mazilu au mai înscris în minutele 90+6, respectiv 90+11, stabilind scorul de 4-0.

În urma victoriei, Dinamo a urcat pe locul secund în clasamentul Superligii, cu 7 puncte, la egalitate cu FCSB şi Farul, dar cu un golaveraj superior.

La finalul partidei de pe Arcul de Triumf, Nuno Campos (51 de ani), antrenorul lui Dinamo, a tras concluziile la finalul victoriei clare pe care echipei noastre a obținut-o.

În ciuda succesului fără drept de apel, acesta a avut și mici nemulțumiri. Insistă și își dorește foarte mult ca elevii lui să învețe să se descurce la fel de bine și în defensivă, și în ofensivă și anunță că în viitor echipa va arăta mult mai bine decât acum.

Concentrarea se mută din acest moment pe derby-ul cu Rapid, de săptămâna viitoare, meci pe care Campos a spus că îl va trata la fel ca orice altă partidă de până acum.

”Suporterii noștri sunt fantastici, aveam nevoie de ei și au fost lângă noi, au fost cheia, când aveam 1-0 suporterii ne-au ajutat și ne-au oferit energia să ajungem la un alt nivel, alt rezultat.

Când avem mingea trebuie să intrăm în jumătatea adversă, când nu avem mingea să închidem spațiile, să fim o echipă completă, să facem ambele faze.

Toți jucătorii sunt importanți, întotdeauna există tentația ca doar cel din primul 11 sau cel care marchează să zici că este important. Dar ați văzut că sunt jucători care intră, nimeni nu se așteaptă să fie excelenți și… exemplul cel mai bun este Irimia, în repriza a doua.

Trebuie să fim mai conștienți și asta durează, este începutul unui proces, începem procesul și e nevoie de muncă, jucătorii se vor conecta, suntem departe de ceea ce ar trebui să fim în viitor.

Am întâlnit o echipă cu același număr de puncte cu al nostru, nu a fost ușor să le desfacem apărarea. La final vedem rezultatul, poate părea ușor, dar nu a fost.

Pascual este bine. Jucătorii au multe de îmbunătățit, în special felul în care înțeleg jocul cu și fără minge, ai nevoie de ambele faze ca să fii complet. Uneori le lipsesc una dintre părți ca să fie compleți, trebuie să înțeleagă ce au de făcut, jucătorii arată calitate, dar nu este suficient ceea ce fac.

Îi vom analiza pe cei de la Rapid, cum analizăm orice echipă, este important să cunoaștem celălalt adversar, sunt o echipă bună, știm că va fi un meci greu”, a spus Nuno Campos.

”În primul rând, primele cuvinte sunt despre suporteri. A fost excepțional ce au făcut în această seară. Când aveam nevoie de ei, ne-au împins de la spate, au fost cei care ne-au ajutat să marcăm al doilea gol. O victorie este întotdeauna extraordinară. Cel mai important lucru este să fim o echipă, atât cu mingea, cât și fără ea. Avem nevoie de constanță, iar în acest moment nu o avem. Suntem la începutul unui proces, al unui lucru care trebuie să crească permanent.

Hintsa și Mazilu au talent, însă trebuie să înțeleagă ce au de făcut fără minge și să progreseze și din acest punct de vedere. Este bine că au marcat, pentru că acest lucru le dă încredere, însă trebuie să înțeleagă că nu este suficient și că trebuie să crească până când vor ajunge la cel mai înalt nivel. Asta necesită timp. Este ceva nou și pentru ei, intensitatea trebuie să crească, iar eu cred că, odată cu trecerea timpului, vor apărea mai des la finalizare și vor înscrie din ce în ce mai mult.

Trebuie să fim echilibrați. Pentru mine, cel mai important lucru este ceea ce trebuie să facem atât cu mingea, cât și fără ea. Încă de la începutul carierei mele, am fost un antrenor ofensiv. Îmi place să avem posesia, să le arătăm cea mai bună versiune a jucătorilor, iar aceasta apare atunci când au mingea la picior. Parcursul meu arată că jucătorii pot evolua, astfel încât oamenii să fie încântați de ceea ce oferă ei în plan ofensiv.

Am făcut un joc foarte bun, însă încă suntem departe de nivelul la care ar trebui să ajungem și cred că, odată cu trecerea timpului, vom atinge un alt nivel. Uneori facem anumite lucruri foarte bine, alteori nu. Avem nevoie de timp pentru a ne dezvolta ideile și pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

În deplasare am avut dificultăți doar în privința golurilor marcate. Consider că niciunul dintre rezultate nu a reflectat realitatea din teren. Am făcut jocuri bune și în deplasare. În primul meci puteam înscrie de cinci ori, iar la Galați situația a fost asemănătoare. Acesta este stilul nostru de joc, indiferent de adversar sau de stadion. Trebuie să dezvoltăm această idee și să progresăm de la un meci la altul.

Rapid este o echipă foarte puternică. Le vom prezenta jucătorilor strategia pentru acel meci. Va fi o partidă dificilă pentru ambele echipe, însă trebuie să avem încredere în noi. Acum ne odihnim, am câștigat și avem o zi liberă”, a mai spus Nuno Campos, la conferința de presă.

Video I Dinamo – Voluntari, scor 4 – 0 

Echipa de start a lui Dinamo: A. Bellaarouch – D. Irimia, M. Pascual, N. Stoinov, R. Oprut – A. Soro, A. Marginean, C. Cirjan, D. Armstrong- A. Pop, A. Musi.

Astfel, echipa noastră ajunge la șapte puncte și urcă pe un provizoriu loc doi, la o lungime în spatele rivalei Rapid, pe care o va întâlni etapa viitoare.

Pentru Dinamo urmează derby-ul Bucureștiului de pe stadionul ”Giulești”, din etapa cu numărul cinci a Superligii cu Rapid București, programat sâmbătă, 15 august, de la ora 21:30.

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

Imran Fetai – stoper

Matthias Verreth – mijlocaș

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

Alexandru Irimia – mijlocaș

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 5

Data, 15 august

Ora 21:30

Rapid – DINAMO

Etapa 6

Data, 22-23 august

Ora N/A

DINAMO – U Cluj

Etapa 7

Data, 29-30 august

Ora N/A

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5-6 septembrie

Ora N/A

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Video I Dinamo a făcut instrucție cu Voluntari! ”Haita” urcă pe locul secund

Dinamo și-a cedat fotbalistul în ziua meciului! Decizia luată de Nuno Campos

Dinamo București – FC Voluntari. Cum arată primul 11 trimis de Nuno Campos

Lasă un răspuns