Dinamo – U Cluj, din etapa a 6-a din Superliga, s-a terminat în favoarea ”câinilor”, scor 2-1.

A fost seara lui Danny Armstrong pe ”Arcul de Triumf”. Atacantul scoțian a punctat de două ori, în minutele 34 și 49, astfel că cele trei puncte au ajuns la Dinamo, în condițiile în care reușita lui Drammeh nu a fost suficientă pentru ca U Cluj să plece neînvinsă din deplasarea în București.
Dinamo a evoluat în 10 în ultima parte a duelului, Alex Musi văzând al doilea cartonaș galben după o intrare la portarul Lefter.
La scurt timp după fluierul final, Andrei Nicolescu, președinte lui Dinamo, a analizat victoria de pe ”Arcul de Triumf” și l-a lăudat pe Cătălin Cîrjan, căpitanul “haitei”.
Nicolescu a vorbit și despre Alexandru Musi, eliminat în minutul 67, dar și despre reacția suporterilor din PCH, care l-au înjurat pe parcursul partidei.
”Am arătat că știm să suferim. U Cluj a știut să joace între linii mai bine decât toate adversarele de până acum”, a început Nicolescu.
Întrebat despre faptul că Musi le-a prezentat scuze coechipierilor pentru că a fost eliminat, Nicolescu a spus: ”Faptul că un jucător vine, înțelege și e alături de coechipieri înseamnă mult pentru spiritul care se construiește în jurul lui Mister”.
”Cîrjan mi-a plăcut foarte mult, a dominat jocul. Păcat că pasele lui nu au dus la finalizare. Plus faza defensivă, pe care toată lumea cam evită să o discute la Cîrjan. El e un excelent jucător defensiv, nu doar ofensiv.
Jucătorii au încredere în antrenor, în staff, iar asta se vede. Asta era cumva teama, că jucătorii nu vor înțelege, că vor încerca să aibă soluții individuale. Faptul că vin rezultatele îi ajută să aibă încredere.
De asta sunt alături de grup, asta e foarte important. Mai avem mult de lucru, jucătorii știu chestia asta. Cel mai important e că ei își doresc”, a mai declarat Nicolescu.
Despre faptul că a fost înjurat de PCH, oficialul lui Dinamo a răspuns: „Dacă ei își doresc să pună energia în asta, noi ne punem energia în construirea clubului”.
Nicolescu a declarat că mai vrea să aducă un jucător ofensiv în această vară.
”Dinamo devine o echipă mai matură, are un grup unit, e pe un traseu pozitiv. Sperăm să închidem campania de achiziții cu un jucător ofensiv. În România, asta e perioada în care echipele fac transferuri”, a mai spus Andrei Nicolescu.
Nuno Campos a spus totul după Dinamo – U Cluj: ”Victoria este pentru ei”
La finalul partidei, Nuno Campos, antrenorul lui Dinamo, a lăudat prestația echipei și aportul suporterilor, despre care spune că au fost decisivi în momentele dificile.
”Acasă, cu acești suporteri minunați, suntem cu un jucător în plus. Și când am avut un jucător în minus, am simțit că sunt lângă noi. Victoria este pentru ei și pentru jucătorii noștri, pentru că au fost minunați.
Am avut șanse, dar vorbim despre echipa care a terminat pe locul 2 sezonul trecut și a jucat finala Cupei. Nu vorbim despre orice echipă. Au jucători foarte buni. Am creat o echipă minunată cu ajutorul mentalității jucătorilor noștri și al suporterilor pe care îi avem”, a spus Campos la finalul partidei.
Tehnicianul portughez nu a vrut să comenteze decizia arbitrului, dar a transmis că Alexandru Musi trebuie să învețe din greșeli: ”Nu vreau să comentez deciziile arbitrilor. Musi înțelege că are lucruri de îmbunătățit. E tânăr, trebuie să îi fim alături și sigur se va îmbunătăți. Înțelege că nu face toate lucrurile cum trebuie. Îl vom ajuta, vom fi alături de el și suntem deja alături de el.”
Întrebat despre Ianis Doană, Campos a preferat să vorbească despre victoria echipei sale: ”Ianis știe ce cred despre el. Este un jucător foarte bun. Dar în seara asta trebuie să vorbim despre jucătorii noștri. Am câștigat împotriva unei echipe bune și voi vorbi doar despre asta”.
Video I Dinamo – U Cluj, scor 2 – 1
Echipa de start a lui Dinamo: Bellaarouch – D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț – Armstrong, Soro, Mărginean, Cîrjan – Musi, Karamoko.
După succesul cu U Cluj, Dinamo a revenit pe primul loc în Superliga, cu 13 puncte.
Pentru Dinamo urmează o deplasare la Hunedoara pentru duelul cu nou-promovata Corvinul. Cele două formații se vor duela în cadrul etapei a 7-a, sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30.
Campania de mercato
VENIRI
Răzvan Radu – fundaș stânga
Martin Pascual – fundaș central
Alaa Bellaarouch – portar
Ștefan Opriș – fundaș dreapta
Oliver Hintsa – atacant
Dario Benavides – fundaș dreapta
Imran Fetai – stoper
Matthias Verreth – mijlocaș
Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv
PLECĂRI
Kennedy Boateng – fundaș central
Jordan Ikoko – fundaș dreapta
Maxime Sivis – fundaș dreapta
Valentin Ţicu – fundaș stânga
Costin Amzăr – fundaș stânga
Georgi Milanov – mijlocaș
Eddy Gnahore – mijlocaș
Valentin Dumitrache – atacant
Adrian Caragea – extremă
Antonio Bordușanu – mijlocaș
Raul Rotund – mijlocaș
Casian Soare – mijlocaș
Alexandru Irimia – mijlocaș
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 7
Data, 29 august
Ora 21:30
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5 septembrie
Ora 20:30
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Bergodi a explodat după Dinamo – U Cluj! Ce l-a făcut să-și piardă cumpătul