Dinamo se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate meciuri ale începutului de sezon, confruntarea cu FCSB programată pe 5 septembrie, iar interesul suporterilor pentru echipă rămâne ridicat.

Clubul din Ștefan cel Mare a repus luni în vânzare abonamentele pentru sezonul 2026-2027, în cadrul unei campanii cu prețuri ”early bird”. Oferta este valabilă până joi, 27 august, urmând ca de vineri să înceapă vânzarea biletelor pentru partida cu FCSB.
Peste 2.400 de dinamoviști au deja abonament
Campania lansată de Dinamo a avut parte de un răspuns foarte bun din partea suporterilor.
În doar câteva zile au fost vândute 400 de abonamente, astfel că numărul total al abonaților pentru sezonul 2026-2027 a trecut de 2.400.
Cifrele sunt cu atât mai importante în contextul în care Dinamo va disputa meciul cu FCSB pe ”Arcul de Triumf”, o arenă care are o capacitate de aproximativ 7.500 de locuri.
Partida trebuia să se joace inițial pe Arena Națională, însă stadionul nu va fi disponibil la începutul lunii septembrie. Conducerea dinamovistă a analizat inclusiv varianta Cluj Arena, care ar fi permis accesul unui număr mult mai mare de suporteri.
”Peste 400 de abonamente vândute până în acest moment! Încă din momentul în care am pornit campania de «Early Bird» special pentru meciul pe care îl vom disputa acasă împotriva celor de la FCSB, interesul pentru abonamente a fost unul mare, fapt care se regăsește și în numărul de abonamente achiziționate.
Prețurile de pornire a licitației olandeze pentru meciul contra celor de la FCSB vor porni de la 900 de lei în T0 categoria 1, 600 de lei în T0 categoria 2 și 400 de lei în Tribuna a 2-a.
Abonamentul nu doar că vă va asigura accesul la acest meci, ci veți putea fi prezenți alături de Dinamo pe tot parcursul acestui sezon de Superligă.
Vineri vor fi puse în vânzare biletele pentru meci, iar numărul acestora va fi de până la 2.500, numărul exact urmând a fi determinat și de numărul abonamentelor vândute până la începutul campaniei de vânzare a biletelor”, a transmis clubul Dinamo pe rețelele de socializare.
Fanii au vrut meciul în București
Varianta Clujului a provocat însă nemulțumirea unei părți importante a suporterilor dinamoviști. Fanii au transmis clar că își doresc ca partida cu FCSB să rămână în București.
În urma discuțiilor dintre conducerea clubului și reprezentanții galeriei, Dinamo a decis în cele din urmă să joace pe Arcul de Triumf.
Acum, interesul se mută către biletele pentru confruntarea cu FCSB. Acestea vor fi puse în vânzare începând de vineri, iar capacitatea redusă a stadionului înseamnă că numărul tichetelor disponibile va fi unul limitat.
În același timp, startul campaniei de abonamente arată că suporterii continuă să fie alături de Dinamo, chiar într-un sezon în care echipa lui Nuno Campos a început excelent campionatul.
”Câinii” sunt liderii Superligii după primele șase etape, cu 13 puncte, iar victoria cu FCSB ar putea reprezenta un moment important pentru ”haita” din Ștefan cel Mare.
Cu echipa pe primul loc și cu un interes tot mai mare în jurul clubului, Dinamo se pregătește pentru o partidă în care cele aproximativ 7.500 de locuri de pe Arcul de Triumf vor fi extrem de disputate.
Dinamo pregătește și un tricou special pentru meci
O altă inițiativă stabilită în urma discuțiilor este lansarea unui tricou special dedicat derby-ului cu FCSB. Echipamentul va fi realizat exclusiv pentru această partidă și ar urma să marcheze într-un mod aparte unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului.
Pentru Dinamo urmează o deplasare la Hunedoara pentru duelul cu nou-promovata Corvinul. Cele două formații se vor duela în cadrul etapei a 7-a, sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30.
Campania de mercato
VENIRI
Răzvan Radu – fundaș stânga
Martin Pascual – fundaș central
Alaa Bellaarouch – portar
Ștefan Opriș – fundaș dreapta
Oliver Hintsa – atacant
Dario Benavides – fundaș dreapta
Imran Fetai – stoper
Matthias Verreth – mijlocaș
Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv
PLECĂRI
Kennedy Boateng – fundaș central
Jordan Ikoko – fundaș dreapta
Maxime Sivis – fundaș dreapta
Valentin Ţicu – fundaș stânga
Costin Amzăr – fundaș stânga
Georgi Milanov – mijlocaș
Eddy Gnahore – mijlocaș
Valentin Dumitrache – atacant
Adrian Caragea – extremă
Antonio Bordușanu – mijlocaș
Raul Rotund – mijlocaș
Casian Soare – mijlocaș
Alexandru Irimia – mijlocaș
Programul lui Dinamo în Cupa României
Etapa 1
Data, 2 septembrie
Ora 19:00
Sporting Liești – DINAMO
Etapa 2
Data, 28 octombrie
Ora N/A
DINAMO – Chindia Târgoviște
Etapa 3
Data, 2 decembrie
Ora N/A
U Craiova – DINAMO
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 7
Data, 29 august
Ora 21:30
Corvinul – DINAMO
Etapa 8
Data, 5 septembrie
Ora 20:30
DINAMO – FCSB
Etapa 9
Data, 12-13 septembrie
Ora N/A
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 19-20 septembrie
Ora N/A
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Ioan Andone, cucerit de noul Dinamo! Ce spune despre Nuno Campos și lupta pentru trofee
Costel Orac a remarcat marea schimbare de la Dinamo: ”Asta e un lucru bun!”
Verdict clar pentru Dinamo! Marius Avram a analizat eliminarea lui Musi