Soro nu se lasă luat de val după startul excelent al lui Dinamo

Sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30, pe stadionul ”Francisc Neuman”, din Arad, FC Corvinul Hunedoara și Dinamo București se vor debuta în cea de-a șaptea etapă din Superliga României.

Înaintea duelului, mijlocașul din Ștefan cel Mare, Alberto Soro (27 de ani) a fost prezent alături de antrenorul Nuno Campos la conferința de presă și a prefațat meciul cu Corvinul Hunedoara.

”Suntem conectaţi 100% la meciul următor cu Corvinul. Sezonul abia a început şi până în acest moment nu am realizat nimic încă. Facem lucruri bune, progresăm de la meci la meci şi sperăm să o ţinem tot aşa”, a spus mijlocașul dinamovist.

Soro a menţionat că nu se gândeşte pentru moment la duelul cu FCSB de săptămâna viitoare.

”Ştiu ce înseamnă derby-ul în România pentru fani şi pentru noi. Dar până sâmbăta viitoare avem meciul de mâine, apoi un meci în Cupă. Trebuie să o luăm pas cu pas, meci cu meci. Vrem să păstrăm această linie bună mâine, în Cupă, dar şi în derby. Noi ne simţim foarte bine pe Arcul de Triumf. Poate e un stadion puţin cam mic pentru un derby, dar alături de suporterii noştri le simţim energia oriunde am juca. Pentru noi contează ce se întâmplă pe teren”, a explicat spaniolul.

Nuno Campos vrea un Dinamo de neoprit: ”O echipă cu o identitate proprie”

Partida programată, sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30, pe stadionul ”Francisc Neuman” din Arad, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Nuno Campos (51 de ani), într-o conferită de presă.

”Va fi un meci foarte dificil. Corvinul nu a pierdut încă acasă și are cea mai bună apărare din campionat. Asta înseamnă că ne așteaptă un meci dificil. Credem în identitatea noastră, în ceea ce facem. Vom lupta pentru a câștiga meciul, așa gândim întotdeauna.

Pentru noi, istoria este foarte importantă. Ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Este momentul să continuăm forma bună și să câștigăm meciul. Avem stilul nostru de joc și este foarte important ca mulți jucători să apară în situații ofensive. Cel mai important este să fim o echipă care se apără și atacă bine.

Creăm multe ocazii și vrem să continuăm așa. Jucătorii înțeleg tot mai bine ceea ce le cerem. Cel mai important este să ne concentrăm pe următorul meci. Dacă nu o facem, putem avea probleme.

Cel mai important pentru noi este să ne îmbunătățim jocul, să fim o echipă cu o identitate proprie, care poate juca oriunde și împotriva oricărui adversar. Că jucăm în deplasare sau acasă, trebuie să fie același lucru pentru noi atunci când intrăm pe teren.

Pentru noi este important să avem o atmosferă bună la echipă. Muncim pentru asta, suntem împreună și încercăm să jucăm un fotbal bun. Când câștigăm, o facem pentru suporteri. Cel mai important este să îi facem fericiți. Simțim asta când jucăm acasă, dar și în deplasare. Focusul meu este pe echipa mea” , a spus tehnicianul portughez.

Pentru Dinamo urmează o deplasare la Hunedoara pentru duelul cu nou-promovata Corvinul. Cele două formații se vor duela în cadrul etapei a 7-a, sâmbătă, 29 august, de la ora 21:30.

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

Imran Fetai – stoper

Matthias Verreth – mijlocaș

Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

Alexandru Irimia – mijlocaș

Programul lui Dinamo în Cupa României

Etapa 1

Data, 2 septembrie

Ora 19:00

Sporting Liești – DINAMO

Etapa 2

Data, 28 octombrie

Ora N/A

DINAMO – Chindia Târgoviște

Etapa 3

Data, 2 decembrie

Ora N/A

U Craiova – DINAMO

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 7

Data, 29 august

Ora 21:30

Corvinul – DINAMO

Etapa 8

Data, 5 septembrie

Ora 20:30

DINAMO – FCSB

Etapa 9

Data, 12-13 septembrie

Ora N/A

Csikszereda – DINAMO

Etapa 10

Data, 19-20 septembrie

Ora N/A

DINAMO – Farul

Etapa 11

Data, 10-11 octombrie

Ora N/A

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Avancronică I Corvinul Hunedoara – Dinamo București

CCA a anunțat arbitrul de la Corvinul Hunedoara – Dinamo București

Video I Nuno Campos, avertisment înainte de Corvinul – Dinamo: ”Dacă nu o facem, putem avea probleme”

Lasă un răspuns