”Dulăii” din Ștefan cel Mare, întâlnesc astăzi în sala Polivalentă din București, de la ora 19:45, Montpellier HB (Franța), în prima etapă din grupa E a EHF Champions League.

Dinamo și Montpellier nu s-au mai întâlnit niciodată în competițiile europene.
Dinamo și Montpellier vor disputa, la prima vedere, un joc de ”care pe care” pentru locul 2 în grupă, fiind greu de crezut că una dintre cele două formații va reuși să treacă peste Barcelona. Astfel, se anunță un joc destul de aspru, fizic. Ambele echipe au avut însă deja un astfel de meci în debutul sezonului. Montpellier a înfruntat PSG în Supercupă într-un joc încheiat cu 41 de goluri la total. Iar Dinamo tocmai ce vine după o confruntare cu Constanța care a însumat 45 de goluri la total.
Dinamo București participă pentru al treilea sezon consecutiv în Liga Campionilor. Formatul competiției s-a schimbat, se desfășoară din actuala ediție cu 24 de echipe la start, iar campioana României a intrat în urna a treia, grație locului 17 ocupat în ierarhia EHF a cluburilor.
În ediția trecută, formația bucureșteană a avut una dintre cele mai modeste evoluții din ultimii ani, adunând doar două victorii în 14 jocuri, ambele pe teren propriu. Pentru acest sezon, Dinamo își propune să ajungă în Main Round, deși misiunea de a încheia între primele două clasate în grupă este foarte dificilă.
Paulo Pereira a început al doilea sezon pe banca tehnică a campioanei României. Antrenorul portughez are misiunea de a asambla din nou o echipă care s-a schimbat destul de mult în vară. La Dinamo au sosit șapte jucători noi, aproape pe fiecare post în parte. Pivotul Victor Iturriza și centrul Andraz Makuc sunt cele mai sonore nume care au fost transferați la echipă. Au mai sosit pivotul Lan Grbic, interii Andrej Pergel și Vinicios Carvalho, extrema Mads Lenbroch și portarul Oscar Savinger.
Campioana României are trei meciuri oficiale în picioare. În luna august a câștigat la pas Supercupa, în urma unor jocuri cu Poli Timișoara și HC Buzău. Dar săptămâna trecută, în prima etapă a Ligii Zimbrilor, s-a impus cu mari emoții pe terenul echipei CSM Constanța, cu 23:22. Golul victoriei a fost înscris cu 11 secunde înainte de final.
Bilete pentru meciul cu Montpellier
Clubul nostru, a scos spre comercializare, tichetele de acces, pentru meciul dintre Dinamo București și Montpellier HB, din prima etapă din grupa E a EHF Champions League, de joi, 10 septembrie, de la ora 19:45, din sala Polivalentă din Bucurețti.
Acestea pot fi procurate online de pe platforma eventim.ro, dar și direct din sala Polivalentă din București, de la ora 18:00.
VIP: 100 lei;
Categoria 1: 60 lei;
Categoria 2 : 45 lei;
Peluză PCH: 30 lei.
De partea cealaltă, Montpellier revine în Liga Campionilor după o pauză de două sezoane. A încheiat pe locul 3 în ultima ediție de campionat, dar a profitat de extinderea numărului de participante de la 16 la 24. Franța a primit astfel două wild-carduri, pentru Nantes și Montpellier.
În ciuda faptului că în perioada 2024-2026 a activat în European League, formația franceză ocupă locul 9 în ierarhia EHF a cluburilor. Și are un palmares la care multe cluburi de azi râvnesc, adică a câștigat deja Liga Campionilor în două ocazii, în 2003 și 2018.
MHB a câștigat în ultimii ani alte câteva trofee pe plan intern, în Cupa Franței și Supercupă.
Pentru acest sezon, Montpellier și-a păstrat în linii mari lotul din ediția trecută. Trei achiziții a efectuat clubul în vară. Au sosit Drevy Paschal (Saint-Raphael), Pol Valera (FC Barcelona) și Hugo Pimenta (Chambery).
Formația franceză a disputat la rândul ei două jocuri oficiale înaintea debutului european. Mai întâi a înfruntat PSG în Supercupă. A cedat la mare luptă, cu 20:21, după 12:8 la pauză. Apoi, Montpellier a avut un debut convingător în campionatul Franței, printr-un succes cu 41:22 împotriva echipei Chartres.
CITESTE SI:
Veste uriașă pentru Dinamo! George Pușcaș a anunțat când revine pe teren