Dinamo se pregătește de duelul cu Csikszereda, din cea de-a noua etapă din Superliga României. Meciul dintre cele două formații, se va disputa vineri, 11 septembrie, pe stadionul ”Municipal” din Miercurea Ciuc, de la ora 21:00.

După opt etape în Liga 1, Dinamo se află pe poziția a 1-a, cu 17 de puncte.
Partida programată, vineri, 11 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul ”Municipal” din Miercurea Ciuc, a fost prefațată de antrenorul ”câinilor”, Nuno Campos (51 de ani), într-o conferită de presă.
”Atmosfera e bună. Așa e mereu când câștigăm. Am obținut o victorie importantă, acum ne concentrăm pe următorul meci, care va fi foarte greu. Acum e important să fim concentrați pe următorul adversar și pe ceea ce avem de făcut.
Trebuie să luăm totul pas cu pas. După FCSB am avut o zi liberă, jucătorii au avut timp să se bucure, apoi obiectivul a fost să ne concentrăm pe acest meci. Toți vor da totul pentru a câștiga. Vom intra cu încredere și vom ști clar ce avem de făcut pentru a câștiga. Oricine poate câștiga orice meci în acest sezon. E un campionat puternic, competitiv și intens. E greu să câștigi meciuri.
Toate echipele au probleme să câștige când adversarul se apără foarte mult. Dar trebuie să găsim metoda de a câștiga. Trebuie să găsim modalitatea de a ne crea ocazii.
Avem fani incredibili. Ne-au sprijinit mereu, sunt alături de echipă în orice moment. Ne împing de la spate. Avem nevoie de ei și facem totul pentru ei.
Karamoko e foarte important. E bine când orice jucător de valoare rămâne. Toți antrenorii vor să aibă parte de cei mai buni jucători. Mă bucur că e aici. S-a antrenat, a fost mereu concentrat și mă bazez pe el. Mă bucur că e aici”, a spus tehnicianul portughez.
În cadrul conferinței de presă, Nuno Campos a vrut să clarifice o declarație dată după victoria cu FCSB, 2-1, când a spus că ”nu este obiectivul nostru să fim campioni”.
”Trebuie să clarific ceva ce am spus după derby. Engleza nu e prima mea limbă și uneori pot apărea diferite interpretări.
Obiectivul impus la începutul sezonului nu a fost să luptăm la titlu. Asta am vrut să spun. Am încredere deplină în echipă și în ceea ce facem. Unii jucători au crescut mult și continuă să o facă. Muncesc bine, echipa e în creștere și suntem pe drumul cel bun. Asta e ultima dată când vorbesc despre titlu. Am stabilit ceva la începutul sezonului. Obiectivul e să câștigăm fiecare meci.
După meci am vorbit despre echipă și despre cum să ne referim la obiectiv. Vreau să câștigăm fiecare meci, nu să vorbim de titlu. Nu vreau să existe interpretări greșite. Am stabilit ca obiectiv să luptăm pentru victorie în fiecare meci. Nu am vorbit de titlu la început și nu vom mai vorbi. Nu asta am stabilit la început. Când intrăm pe teren, vrem să câștigăm. Asta e obiectivul în fiecare meci. Nu vreau să mai vorbesc despre titlu”, a spus Nuno Campos.
Video I Nuno Campos a prefațat duelul cu Csikszereda
Pentru Dinamo urmează deplasarea de la Miercurea Ciuc, pentru meciul cu Csikszereda, de vineri, 11 septembrie, de la ora 21:00.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 9
Data, 11 septembrie
Ora 21:00
Csikszereda – DINAMO
Etapa 10
Data, 20 septembrie
Ora 20:30
DINAMO – Farul
Etapa 11
Data, 10-11 octombrie
Ora N/A
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Andone a pus degetul pe problemă: ”Un jucător din ăsta trebuie să-l apropii de poartă”
Bellaarouch a impresionat la Dinamo, iar acum vine recompensa