Decizie importantă la Dinamo! Ce se întâmplă cu Soro și ce sumă va costa Bellaarouch

Dinamo lucrează deja la viitor și încearcă să își păstreze oamenii importanți din lotul lui Nuno Campos.

După prelungirea contractului lui George Pușcaș, conducerea ”câinilor” este aproape de un nou acord cu Alberto Soro, unul dintre jucătorii care au devenit esențiali în acest sezon.

Mijlocașul spaniol, în vârstă de 27 de ani, a ajuns la Dinamo în vara lui 2024, însă în ultima perioadă a făcut un pas important și a devenit unul dintre oamenii de bază ai echipei. Schimbarea sistemului sub comanda lui Nuno Campos i-a oferit un rol important în linia mediană, iar Soro a răspuns prin evoluții consistente.

În primele 10 etape din acest sezon, fotbalistul trecut în carieră și pe la Real Madrid a contribuit cu trei goluri și două pase decisive. Forma bună l-a transformat într-o prioritate pentru conducerea clubului, care nu vrea să ajungă în situația de a-l pierde în ultimele luni ale actualului contract.

Andrei Nicolescu a confirmat că negocierile pentru prelungire sunt într-un stadiu avansat, iar Soro și-a dat deja acordul pentru continuarea colaborării. Singurul punct important rămas de stabilit este clauza de reziliere.

”Cu Soro avem o discuție cu privire la clauza de reziliere, dar pe contract ne-am înțeles. Termină în vară și cred că ne vom înțelege curând.

El și agentul lui propun o clauză de reziliere care nouă ne pare mică, câteva sute de mii (n.r. de euro), iar noi vrem clauza de peste un milion. Probabil vom ajunge la un consens.

Se simte bine, e integrat, îi place mult noul stil și cred că va rămâne la noi fără probleme”, a declarat Andrei Nicolescu.

Karamoko rămâne la Dinamo

O altă situație importantă este cea a lui Mamoudou Karamoko. Atacantul francez a fost aproape de o plecare în această vară, însă Dinamo a decis să activeze automat clauza de prelungire din contract.

Nicolescu susține că fotbalistul și-a schimbat inclusiv atitudinea și că acum este mult mai implicat în proiectul ”câinilor”.

”La Karamoko se prelungește automat contractul. Recuperarea lui Karamoko e o muncă de echipă, dar ne bucurăm că a ieșit bine. E important că și el e foarte pozitiv și se simte din ce în ce mai bine. Toți s-au simțit bine. E bine că e aici Karamoko, e o forță.

A fost aproape de plecare, nu chiar pe muchie, dar aproape. Era un pic fără patima pe care o aveau ceilalți, fără pasiune, iar acum a căpătat-o”, a explicat oficialul dinamovist.

Astfel, Dinamo își păstrează unul dintre atacanții care au avut un rol important în startul acestui sezon.

Dinamo vrea să-l păstreze și pe Bellaarouch

Și situația lui Alaa Bellaarouch este clară. Clubul din Ștefan cel Mare are o opțiune de transfer pentru portarul marocan și intenționează să o activeze.

Suma este de 500.000 de euro, iar Dinamo nu trebuie să ia însă o decizie imediat.

”Cu Bellaarouch nu s-a întâmplat nimic, avem opțiunea până pe 30 mai și o s-o accesăm, evident. Opțiunea o activăm atunci și va fi o perioadă de o lună pentru plată. Va costa 500.000, dar nu ne grăbim, suntem asigurați”, a transmis Andrei Nicolescu.

Pușcaș, așteptat să devină important

După prelungirea contractului până în 2029, George Pușcaș rămâne și el în planurile lui Dinamo. Atacantul român este încă în proces de recuperare, însă oficialii clubului au încredere că poate deveni un jucător important pentru echipa lui Nuno Campos.

Nicolescu a insistat inclusiv asupra rolului pe care Pușcaș îl poate avea în vestiar, nu doar pe teren.

”Cu Pușcaș nu sunt probleme, a prelungit încă un an. Pușcaș va fi și el un jucător decisiv, veți vedea. Ce poate să creeze Pușcaș în vestiar e deosebit. Dacă va rămâne sănătos, va fi un jucător decisiv. Vorbim în decembrie despre el”, a declarat președintele lui Dinamo.

Mesajul transmis de conducerea ”câinilor” este unul clar: după un început foarte bun de sezon, clubul încearcă să păstreze nucleul important al lotului și să construiască pe termen lung. Soro este următorul nume important care poate semna un nou contract, iar negocierile au ajuns în etapa în care mai trebuie stabilit doar nivelul clauzei de reziliere.

  • ”Câinii” au 23 de puncte după 10 etape, cu două lungimi peste Rapid, ocupanta locului secund, și cu trei puncte mai mult decât Universitatea Craiova, aflată pe poziția a treia.

Campania de mercato

VENIRI

Răzvan Radu – fundaș stânga

Martin Pascual – fundaș central

Alaa Bellaarouch – portar

Ștefan Opriș – fundaș dreapta

Oliver Hintsa – atacant

Dario Benavides – fundaș dreapta

Imran Fetai – stoper

Matthias Verreth – mijlocaș

Diogo Costa Pinto – mijlocaș ofensiv

Dean Zandbergen – atacant

PLECĂRI

Kennedy Boateng – fundaș central

Jordan Ikoko – fundaș dreapta

Maxime Sivis – fundaș dreapta

Valentin Ţicu – fundaș stânga

Costin Amzăr – fundaș stânga

Georgi Milanov – mijlocaș

Eddy Gnahore – mijlocaș

Valentin Dumitrache – atacant

Adrian Caragea – extremă

Antonio Bordușanu – mijlocaș

Raul Rotund – mijlocaș

Casian Soare – mijlocaș

Alexandru Irimia – mijlocaș

Alexandru Pop – atacant

  • Pentru Dinamo urmează meciul de la Sfântul Gheorghe cu Sepsi OSK, de vineri, 9 octombrie, de la ora 21:00.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 11

Data, 9 octombrie

Ora 21:00

Sepsi – DINAMO

Etapa 12

Data, 17-18 octombrie

Ora N/A

DINAMO – FC Botoșani

Etapa 13

Data, 24-25 octombrie

Ora N/A

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 31 octombrie – 1 noiembrie

Ora N/A

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Anunț important despre sigla lui Dinamo! Când va apărea noua emblemă

Dinamo investește masiv în infrastructură! Ce pregătește Andrei Nicolescu la Săftica

Dinamo profită de pauza pentru echipa națională. Ce meci amical pregătesc ”câinii”

Lasă un răspuns