Cătălin Cîrjan, veste înainte de CFR Cluj – Dinamo: ce se întâmplă cu Martin Pascual

Dinamo a dispus de FC Botoșani cu scorul de 2-0, în runda cu numărul 12 din Superliga României.

Pe ”Arena Națională”, golurile partidei au fost marcate de Armstrong (min. 81 – penalty) și Cîrjan (min. 90+2).

Cătălin Cîrjan s-a declarat mulțumit de rezultat, dar a vorbit și despre un motiv de îngrijorare înaintea următorului meci.

Martin Pascual, fundașul care a devenit un om important pentru Dinamo și prin golurile sale, va fi suspendat pentru confruntarea cu CFR Cluj, după cumulul de cartonașe galbene.

”A fost un meci foarte dificil. Ne așteptam la asta. Am întâlnit o echipă foarte bună. De fiecare dată când ne-am întâlnit cu ei, mai ales de când sunt eu aici, cred că nu am câștigat niciun meci împotriva lor.

Sunt o echipă agresivă. S-au apărat foarte bine, dar cred că puteam să ne facem meciul mai uşor. Am avut ocazii în prima repriză, şi eu, dar şi colegii mei.

Ne-am creat multe ocazii. Trebuie să vedem ce am greşit la finalizare şi să marcăm din acţiune săptămâna viitoare. A fost şi lipsa norocului, am dat bară, apoi a respins-o de pe linia porţii.

Exersez foarte mult la antrenamente, încerc să dau cât mai multe goluri şi sper să vină.

Nu ne uităm la adversarele noastre, vrem să strângem cât mai multe puncte până vine play-off-ul, să continuăm cu victorii. E treaba lor ce fac ei, noi trebuie să ne vedem de treaba noastră.

Fanii, ca de fiecare dată, sunt extraordinari, am simţit energia lor. Nu puteam să marcăm, dar ne-au dat un impuls şi ne-au ajutat. Simt că, de când am venit eu la Dinamo, e cel mai frumos moment pentru noi, e foarte frumos ce se întâmplă.

Era normal, e o poziţie nouă pentru mine, nu mai jucasem niciodată în partea stângă. Încerc să-mi fac treaba din ce în ce mai bine. Ne bucurăm de aceste două zile şi de luni începem iar.

(n.r. Despre meciul cu CFR Cluj) Va fi un meci dificil, cum sunt toate. Din păcate, Martin va lipsi, dar avem jucători de pe bancă şi nu se va simţi aşa mult lipsa”, a declarat Cătălin Cîrjan.

Video I Dinamo – Botoșani, scor 2 – 0

Echipa de start a lui Dinamo: Bellaarouch – D. Irimia, Pascual, Stoinov, Opruț – Armstrong, Soro, Mărginean, Cîrjan – Zandbergen, Karamoko.

Succesul o duce pe Dinamo la 29 de puncte și îi asigură primul loc la finalul etapei. Rapid, formația de pe poziția secundă, poate ajunge la maximum 27 de puncte.

În runda următoare, liderul campionatului se va deplasa în Gruia pentru duelul cu CFR Cluj.

Programul lui Dinamo în Liga 1

Etapa 13

Data, 24 octombrie

Ora 21:00

CFR Cluj – DINAMO

Etapa 14

Data, 1 noiembrie

Ora 20:30

DINAMO – UTA Arad

Etapa 15

Data, 7-8 noiembrie

Ora N/A

FC Argeș – DINAMO

CITESTE SI:

Ce s-a întâmplat la primul penalty al lui Dinamo? Andrei Mărginean oferă propria versiune

Două penalty-uri au decis Dinamo – Botoșani! Croitoru a explicat unde s-a greșit

Danny Armstrong, declarație savuroasă după victoria lui Dinamo! Ce i-a transmis lui Martin Pascual

Lasă un răspuns