Exodul de la Dinamo București atinge o coardă extrem de sensibilă pentru toți suporterii alb-roșii!

După ce conducerea administrativă a explicat că ruptura de Zeljko Kopic s-a produs mental după barajul cu FCSB, iar Andrei Nicolescu a liniștit apele privind continuitatea sa, o nouă veste șoc zguduie suflarea dinamovistă. Florentin Petre (50 de ani), legenda vie a ”câinilor” și omul numărul doi de pe banca tehnică, s-a despărțit oficial de club!
Anunțul a picat ca un trăsnet, mai ales că fanii sperau ca ”Piticul” să fie cel care îi va ghida primii pași noului tehnician, Nuno Campos, în fotbalul românesc. Într-un interviu acordat în exclusivitate, fostul mare mijlocaș a recunoscut cu fair-play că decizia croatului de a pleca în această vară l-a luat prin surprindere, însă destinele lor profesionale erau deja pecetluite printr-o clauză contractuală fermă: dacă pleacă Kopic, pleacă și el.
Loialitatea și atașamentul demonstrate de Florentin Petre față de antrenorul alături de care a strâns rândurile în momentele grele arată caracterul uriaș al fostului nostru căpitan. Acesta a dat cărțile pe față și a explicat cum s-a produs această ruptură contractuală și unde se îndreaptă viitorul său.
”Nu știam că o să ia decizia asta. Este o decizie pe care o înțeleg, el a simțit-o mai bine decât noi toți. Eu m-am conformat, aveam clauză în contract ca în momentul în care își încheie contractul se va încheia și al meu. Așa că nu a fost nicio problemă. Am venit separat și plecăm împreună”, a declarat Florentin Petre pentru Fanatik.
Fostul secund al lui Dinamo a ținut să sublinieze că despărțirea de club este una dificilă din punct de vedere emoțional, după doi ani în care staff-ul condus de Kopic a contribuit la revenirea echipei în lupta pentru obiective importante.
”Normal că este destul de greu. A fost o perioadă frumoasă, în care am făcut rezultate foarte bune cu toții. De la conducerea administrativă până la maseur. Asta este viața, mergem mai departe. Cu siguranță mă voi întoarce, mai devreme sau mai târziu, pentru că inima și sufletul îmi rămân la Dinamo”, a spus Petre.
Un alt aspect important dezvăluit de fostul internațional este legătura creată cu Zeljko Kopic. Cei doi intenționează să continue colaborarea și după despărțirea de Dinamo.
”Îmi doresc din toată inima să rămânem împreună. Toată lumea a văzut că am format, alături de tot staff-ul, o echipă puternică la Dinamo. Între noi s-a legat o prietenie specială și de foarte multe ori deciziile pe care le-am luat au făcut rapid diferența”, a mai declarat Petr.
Totodată, acesta a infirmat zvonurile care îl dădeau aproape de UTA și a explicat că nu a existat niciun scenariu în care să continue la Dinamo fără Kopic.
”A fost decizia noastră, a tuturor. Nu este vorba de propuneri. Oamenii din club mă iubesc, asta am simțit. Andrei Nicolescu, toată lumea, tot ce înseamnă Dinamo m-a respectat și mă respectă. Era imposibil să rămân. În primul rând, noul antrenor va veni cu staff-ul lui și eu doar asta știu să fac, să antrenez”, a concluzionat fostul secund al alb-roșiilor.
CITESTE SI:
Atacantul care l-a convins pe Nicolescu, analizat de Florin Bratu: ”Are potențial, dar…”
Plecat de la Dinamo după doar cinci luni, Țicu dezvăluie discuția avută cu Kopic
Nicolescu pariază pe un tânăr atacant pentru noul sezon: ”Are tot ce îi trebuie”