”Vine dintr-o altă lume!” Jucătorul care poate umple golul lăsat de Boateng la Dinamo

Plecarea lui Kennedy Boateng reprezintă una dintre cele mai importante pierderi suferite de Dinamo în această vară.

Lider al defensivei în ultimele două sezoane, fundașul togolez lasă în urmă un gol dificil de acoperit, însă Gabriel Glăvan crede că soluția ar putea exista deja în lotul alb-roșiilor.

Fostul director sportiv al lui Dinamo, omul care a avut un rol important în procesul de recrutare din ultimii ani, a analizat mai multe mutări realizate de club și s-a oprit în mod special asupra lui Matteo Duțu, fundașul central care a impresionat în sezonul precedent.

În prezent director al departamentului de scouting la Phoenix Rising, în Statele Unite ale Americii, Gabriel Glăvan consideră că tânărul fundaș are toate calitățile necesare pentru a deveni unul dintre oamenii importanți ai echipei lui Nuno Campos.

Mai mult decât atât, fostul oficial dinamovist este de părere că Duțu este singurul jucător din actualul lot care poate compensa, măcar parțial, plecarea lui Kennedy Boateng.

(n.r. Răureanu: Mie o achiziție bună a lui Dinamo mi se pare Stoinov) Foarte bună. E un jucător tânăr, de echipă națională. Au plătit bani pe el, cred că au plătit o grilă cumva. Sigur, nu are calitatea de a… nu poți juca cu apărarea sus cu el, a avut avantajul că a fost Boateng până acum, care mătura prin spatele lui și avea această abilitate, așa puteau juca cu linia de apărare sus.

O să trebuiască să găsească un jucător care, la fel, e destul de rapid, să recupereze acolo. Așa era și Homawoo, că eu am luat un jucător să poți să te aperi cu el sus, tot așa. Duțu iar e o achiziție excelentă pentru Dinamo, pentru că e singurul care poate să paseze vertical din apărare, să sară câteva linii de construcție, îmi place foarte mult.

Pasele astea progresive sunt foarte importante la fundași centrali pentru că tu sari niște pași în zona asta de construcție și el vede lucrurile astea. Îl vezi că e dezinvolat, așa, pe teren, vezi că vine dintr-o altă lume, în care a fost educat o dată la Lazio și o dată la AC Milan. E clar că se vede o altfel de școală.

Și poate naționala României va avea succes în momentul în care va avea acces la toți jucătorii aceștia care sunt crescuți afară. Uite, vezi, vin Biliboc, Coubiș, Duțu, Sava… sunt jucători care au o structură bună și o educație bună și oferă o șansă în plus ca junior în teren. Dar să nu îi folosim doar ca juniori!”, a spus Glăvan.

Apărătorul crescut în Italia a lăsat o impresie excelentă în momentele în care a primit șanse la prima echipă, iar progresul său din ultimul an nu a trecut neobservat.

Pentru Dinamo, dezvoltarea lui Matteo Duțu ar reprezenta și o confirmare a strategiei adoptate în ultima perioadă, aceea de a investi în jucători tineri cu potențial ridicat de creștere.

În contextul în care Nuno Campos și-a exprimat deja intenția de a acorda încredere fotbaliștilor aflați la început de carieră, sezonul 2026-2027 ar putea deveni unul decisiv pentru fundașul central.

Plecarea lui Boateng obligă clubul să găsească soluții rapide pentru centrul apărării, însă declarațiile lui Gabriel Glăvan arată că o parte dintre răspunsuri ar putea veni chiar din interiorul lotului.

Matteo Duțu este considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai noii generații dinamoviste, iar încrederea venită din partea unui specialist în recrutare precum Gabriel Glăvan nu face decât să confirme potențialul pe care îl are fundașul.

Pentru Dinamo, miza este clară: transformarea unui tânăr talent într-un nou lider al defensivei. Iar dacă previziunile lui Glăvan se vor confirma, „câinii” ar putea descoperi că înlocuitorul lui Kennedy Boateng se află deja la Săftica.

Programul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia

Meci 1

Sâmbătă, 20 iunie

Ora N/A

DINAMO – Gornik Leczna

Meci 2

Sâmbătă, 27 iunie

Ora N/A

DINAMO – Motor Lublin

Meci 3

Miercuri, 1 iulie

Ora N/A

DINAMO – Omonia Nicosia

CITESTE SI:

Lovitură uriașă pentru FRF! TAS a desființat regula care a provocat controverse

Noile echipamente ale lui Dinamo au stârnit dezbateri! Reacția oficială a clubului

Nicolescu a explicat plecarea lui Eddy Gnahore: ”Căutăm alt profil”

Lasă un răspuns