Dinamo traversează unul dintre cele mai bune începuturi de sezon din ultimii ani. După 10 etape, ”câinii” ocupă primul loc în Superliga, iar prestațiile echipei pregătite de Nuno Campos au început să-i convingă chiar și pe cei mai exigenți oameni din istoria clubului.

Printre aceștia se află Cornel Dinu. La 78 de ani, legenda lui Dinamo a analizat evoluția echipei și a conducerii și a remarcat un progres evident față de perioada precedentă.
”Procurorul”, care în ultimii ani a avut numeroase critici la adresa conducerii din „Ștefan cel Mare”, apreciază de această dată transferurile realizate, mesajele transmise de oficiali și, mai ales, modul în care echipa portugheză condusă de Nuno Campos a schimbat exprimarea lui Dinamo.
Dinu: ”Echipa și conducerea mi se par într-un progres evident”
Fostul mare jucător și antrenor al „câinilor” consideră că Dinamo a făcut alegeri bune în perioada de mercato și că venirea staffului portughez reprezintă un câștig important.
”Echipa și conducerea mi se par într-un progres evident. Au făcut achiziții bune, declarațiile sunt realiste, decente. Aducerea acestei echipe portugheze este de bun augur.
Am remarcat un joc agresiv, un 4-4-2 agresiv, cu scoaterea în relief a unor jucători, atât în zona centrală a atacului, mă refer la Karamoko și la Zandbergen, dar în special în creșterea randamentului lui Armstrong și, într-o oarecare măsură și a lui Cîrjan, chiar dacă nu prea mai finalizează.
Să ne gândim și că Musi, care acum, din păcate, este accidentat, reprezintă o soluție bună”, a declarat Cornel Dinu.
Unul dintre aspectele care l-au impresionat pe ”Mister” este randamentul lui Danny Armstrong. Scoțianul a devenit unul dintre oamenii importanți ai echipei, iar Dinu consideră că noul sistem îi pune mai bine în valoare calitățile.
Nuno Campos, diferență majoră față de Kopic
Cornel Dinu a făcut și o comparație între filosofia lui Nuno Campos și cea a lui Zeljko Kopic, antrenorul care a condus echipa în ultimii ani.
Dacă Dinamo lui Kopic punea mai mult accent pe construcție și posesie, Dinu consideră că actualul staff portughez lucrează mult mai bine faza ofensivă din ultimii metri.
”Am remarcat o preocupare mult mai bună de a juca faza de posesie transformată în pasă de finalizare, în special prin mijloace de finalizare care par să fie antrenate.
Combinații, lansare în spațiul liber, un-doi pentru al treilea, învăluiri, pătrunderi prin lateral ale lui Armstrong și Cîrjan care surprind apărarea adversă.
Și vreau să repet: Dinamo are un joc gândit și întreaga prestație, atât a conducătorilor, cât și a jucătorilor, reprezintă un progres față de anii precedenți.
Sunt două stiluri total diferite. Campos este un câștig pentru că se vede că pregătește și ultimii 30 de metri, nu doar jocul de construcție sau de posesie în care se evidenția echipa cu Zeljko Kopic. Și, așa cum am mai spus, echipa portugheză este un real câștig pentru Dinamo!”, a punctat legenda dinamovistă.
”Dinamo se anunță, incontestabil, o candidată la titlu!”
Startul de sezon le permite „câinilor” să viseze din nou la performanța care lipsește din vitrina clubului de aproape două decenii.
Dinamo nu a mai câștigat titlul din 2007, iar de atunci clubul a traversat una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa: declin sportiv, retrogradare și o lungă perioadă de insolvență în care existența clubului a fost pusă sub semnul întrebării.
Acum, după un început de sezon în care Dinamo a ajuns pe primul loc, Cornel Dinu consideră că lupta pentru campionat este un obiectiv realist.
”Da! Dinamo trebuie să spere la titlu în acest sezon. Și suntem nevoiți să ne gândim că Dinamo are o luptă cu Universitatea Craiova, o echipă căreia, în a doua etapă, i-a dat totuși cinci goluri, iar acest lucru este un avantaj pe parcurs.
Deocamdată vorbim de o treime din campionatul regulat și Dinamo se anunță, incontestabil, o candidată la titlu! Se va bate doar cu Craiova!”, a concluzionat Cornel Dinu.
Mesajul venit din partea unei figuri precum Cornel Dinu reprezintă, fără îndoială, un semnal important. Dinamo nu este doar lider după primele 10 etape, ci începe să transmită și prin joc că poate aborda cu încredere obiective mult mai ambițioase.
• ”Câinii” au 23 de puncte după 10 etape, cu două lungimi peste Rapid, ocupanta locului secund, și cu trei puncte mai mult decât Universitatea Craiova, aflată pe poziția a treia.
• Pentru Dinamo urmează meciul de la Sfântul Gheorghe cu Sepsi OSK, de vineri, 9 octombrie, de la ora 21:00.
Programul lui Dinamo în Liga 1
Etapa 11
Data, 9 octombrie
Ora 21:00
Sepsi – DINAMO
Etapa 12
Data, 17-18 octombrie
Ora N/A
DINAMO – FC Botoșani
Etapa 13
Data, 24-25 octombrie
Ora N/A
CFR Cluj – DINAMO
Etapa 14
Data, 31 octombrie – 1 noiembrie
Ora N/A
DINAMO – UTA Arad
Etapa 15
Data, 7-8 noiembrie
Ora N/A
FC Argeș – DINAMO
CITESTE SI:
Dinamo a găsit soluția pentru a-l păstra pe Armstrong! Cum se prelungește contractul
Dinamo, față în față cu deținătoarea Ligii Campionilor! Meci de gală la Barcelona
Banner impresionant la România – Suedia! Mesajul transmis de fanii lui Dinamo