”Oriunde vom juca, vor fi foarte mulți suporteri români”! Prima reacţie a lui Ionuţ Lupescu, după aflarea grupei României la EURO 2024

România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal – EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B (probabil Ucraina sau Islanda), potrivit tragerii la sorţi efectuate sâmbătă la Elbphilharmonie din Hamburg. La puțin timp, după aflare componența grupelor, fostul fotbalist din Ștefan cel Mare, Ionuţ Lupescu … Continuă să citești ”Oriunde vom juca, vor fi foarte mulți suporteri români”! Prima reacţie a lui Ionuţ Lupescu, după aflarea grupei României la EURO 2024

Mircea Lucescu surprinde, după ce România și-a aflat adversarele de la EURO 2024. Pe cine vede favorita grupei

România a fost repartizată în Grupa E la EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia și una dintre Israel, Bosnia & Herțegovina, Ucraina sau Islanda (n.r. care se va stabili în urma barajului din martie). Fostul selecţioner Mircea Lucescu a declarat, sâmbătă, după tragerea la sorţi a grupelor EURO 2024, că România are o şansă deosebită, … Continuă să citești Mircea Lucescu surprinde, după ce România și-a aflat adversarele de la EURO 2024. Pe cine vede favorita grupei

România şi-a aflat adversarele de la EURO 2024! Componența grupelor

Sâmbătă, 2 decembrie, la Hamburg, Naţionala României şi-a aflat adversarele de la Campionatul European de fotbal din Germania 2024. România se află în Grupa E, unde le va întâlni pe Belgia, Slovacia și câștigătoarea barajului care se va disputa între Bosnia și Herţegovina / Ucraina - Israel / Islanda. România și-a aflat adversarele de la … Continuă să citești România şi-a aflat adversarele de la EURO 2024! Componența grupelor

Ionuț Lupescu, mesaj tranșant adresat conducerii lui Dinamo

Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere sportiv, nemaibifând vreo victorie din luna august. În prezent, echipa noastră se află pe penultimul loc în Superliga, cu zece puncte obținute după 17 meciuri jucate. Și un necaz nu vine niciodată singur, ”câinii” au rămas și fără antrenor principal. Marți, 28 noiembrie, clubul Dinamo … Continuă să citești Ionuț Lupescu, mesaj tranșant adresat conducerii lui Dinamo

România a urcat în clasamentul FIFA după ultimele meciuri

”Tricolorii” au obţinut luna trecută două victorii în ultimele lor meciuri din preliminariile EURO 2024, 2-1 cu Israel în deplasare şi 1-0 cu Elveţia la Bucureşti. Astfel, elevii lui Edi Iordănescu s-au calificat la turneul final din Germania de pe primul loc al grupei I. În urma acestor rezultate, Naţionala României a acumulat 1,472.73 puncte … Continuă să citești România a urcat în clasamentul FIFA după ultimele meciuri

Ioan Andone a făcut lista cu antrenori pentru Dinamo

Ovidiu Burcă (43 de ani) și Dinamo au ajuns la un acord privind rezilierea contractului pe cale amiabilă. La scurt timp după demiterea lui Ovidiu Burcă (43 de ani), Ioan Andone (63 de ani) și-a numit favoritul pentru postul de antrenor al lui Dinamo. ”Câinii” se află într-o criză majoră, ocupând penultimul loc în Superliga, … Continuă să citești Ioan Andone a făcut lista cu antrenori pentru Dinamo

Reacția lui Ionuț Lupescu după ce Ovidiu Burcă și-a dat demisia de la Dinamo

Dinamo a rămas fără antrenor, după ce Ovidiu Burcă și-a dat demisia de la banca tehnică din Ștefan cel Mare. Antrenorul a promovat clubul în prima divizie. În următoarea perioadă se va alege noul antrenor a echipei dintre mai multe nume posibile. Ovidiu Burcă nu a rezistat decât 17 etape în Superliga României cu Dinamo … Continuă să citești Reacția lui Ionuț Lupescu după ce Ovidiu Burcă și-a dat demisia de la Dinamo

Vlad Iacob îl contrazice pe Răzvan Zăvăleanu în privința bugetului. Ce spune despre revenirea lui ”Il Luce” la Dinamo

Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea, din punct de vedere sportiv, nemaibifând vreo victorie din luna august. În prezent, echipa noastră se află pe penultimul loc în Superliga, cu zece puncte obținute după 17 meciuri jucate. Marți, 28 noiembrie, clubul Dinamo București, a anunțat că Ovidiu Burcă (43 de ani) a părăsit funcția de antrenor … Continuă să citești Vlad Iacob îl contrazice pe Răzvan Zăvăleanu în privința bugetului. Ce spune despre revenirea lui ”Il Luce” la Dinamo

Dinamo, cu un pas în faza a doua din EHF European League

Campioana României, Dinamo Bucureşti a învins categoric echipa bosniacă RK Izvidac, cu scorul de 40-24 (17-11), marţi seara, în deplasare, la Ljubuski, într-un meci din Grupa G a competiţiei masculine de handbal EHF European League. Dinamo, care în tur s-a impus cu 52-24, a făcut un pas important spre calificarea în grupele principale ale competiţiei. … Continuă să citești Dinamo, cu un pas în faza a doua din EHF European League

Reacția lui Mircea Lucescu când a fost întrebat dacă vine la Dinamo după plecarea lui Burcă

Dinamo a anunţat oficial despărţirea de Ovidiu Burcă, la două zile după înfrângerea din meciul cu FCSB. Oficialii clubului din Ștefan cel Mare au luat această decizie, presaţi atât de glasul suporterilor, cât şi de situaţia critică din clasament. Sorin Coleag şi Iulian Mihăescu, secunzii lui Ovidiu Burcă, vor asigura interimatul, însă conducerea lui Dinamo … Continuă să citești Reacția lui Mircea Lucescu când a fost întrebat dacă vine la Dinamo după plecarea lui Burcă