Nici la Barcelona nu a văzut așa ceva. Edgar Ie a rămas ”mască”, după ce a ajuns la Dinamo: ”A fost pentru prima dată în viața mea când am văzut”

Dinamo traversează un moment bun, fiind la un singur punct de locul de baraj, ocupat de Voluntari. ”Câinii” se vor duela cu UTA, în ultima etapă de dinaintea play-out-ului, meciul fiind vineri, de la ora 20:00. Edgar Ie (29 de ani), a fost transferat de Dinamo din postura de jucător liber de contract, după ce … Continuă să citești Nici la Barcelona nu a văzut așa ceva. Edgar Ie a rămas ”mască”, după ce a ajuns la Dinamo: ”A fost pentru prima dată în viața mea când am văzut”

Vestea momentului în Ștefan cel Mare: ”Dinamo are nevoie de susținere. Ne-am orientat și în zona de afară”

Dinamo București, trece printr-o perioadă excelentă din punct de vedere sportiv, în ultimele partide disputate arătând un fotbal calitativ. Dacă până acum, echipa noastră stătea bine doar pe palierul financiar, după o primă jumătate de sezon modestă, Dinamo București a reușit să înșire rezultate pozitive de la reluarea campionatului (după pauza competițională de iarnă). Elevii … Continuă să citești Vestea momentului în Ștefan cel Mare: ”Dinamo are nevoie de susținere. Ne-am orientat și în zona de afară”

Interes MAJOR la Dinamo – UTA Arad

Dinamo se pregătește de duelul cu UTA Arad. Meciul contând pentru ultima etapă a sezonului regulat, se va juca, vineri, 8 martie, pe ”Arcul de Triumf”, de la ora 20:00. Meciul dintre cele două formații va avea o miză specială pentru ambele echipe. Dinamo va încheia sezonul regulat în subsolul clasamentului, dar o victorie i-ar … Continuă să citești Interes MAJOR la Dinamo – UTA Arad

Video I Dinamo Bucureşti, cedează în ultimul meci din grupa 4 a European League

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă marți seară, pe teren propriu, de liderul grupei 4 din European League, Sporting CP, scor 31-27 (15-11). Eșecul ”dulăilor” nu mai contează pentru clasamentul final. Elevii lui Xavi Pasqual erau deja calificați dinaintea meciului de la București. Meciul dintre Dinamo și Sporting Lisabona nu mai avea nicio miză pentru … Continuă să citești Video I Dinamo Bucureşti, cedează în ultimul meci din grupa 4 a European League

Noi detalii despre viitorului director sportiv din Ștefan cel Mare. Situație clarificată în cazul lui Kopic

Dinamo București este în căutarea unui director sportiv, după demisia lui Gabi Glăvan din iarnă. Conducerea lui Dinamo nu au angajat un director sportiv după demisia lui Gabi Glăvan din iarnă. Clubul a dat undă verde pentru înscrierea șefului scouting-ului de la club, Cosmin Mihalescu, la cursurile FRF pentru obținerea licenței de director sportiv. ”A … Continuă să citești Noi detalii despre viitorului director sportiv din Ștefan cel Mare. Situație clarificată în cazul lui Kopic

Andrei Nicolescu a anunțat obiectivul lui Dinamo în sezonul viitor

După o primă jumătate de sezon modestă, Dinamo București a reușit să înșire rezultate pozitive de la reluarea campionatului (după pauza competițională de iarnă). Elevii antrenați de Zeljko Kopic au consemnat până în clipa de față șapte victorii, cinci rezultate de egalitate și 17 înfrângeri. Dinamo ocupă locul 15 în clasament cu 26 de puncte … Continuă să citești Andrei Nicolescu a anunțat obiectivul lui Dinamo în sezonul viitor

Proiect major anunțat la Dinamo: ”Asta țintim!”

Dinamo București, trece printr-o perioadă excelentă din punct de vedere sportiv, în ultimele partide disputate arătând un fotbal calitativ. Astfel, se anunță planuri mari în viitorul clubului nostru. Administratorul special din Ștefan cel Mare, Andrei Nicolescu a făcut unele previziuni optimiste în privința viitorului lui Dinamo București. Oficialul clubului vrea să-l atragă și mai mult … Continuă să citești Proiect major anunțat la Dinamo: ”Asta țintim!”

Andrei Nicolescu, detalii incredibile despre plecarea lui Lucas Alves de la Dinamo

La începutul lunii februarie, Dinamo București a renunțat la fostul căpitanul al echipei, Lucas Alves (31 de ani), care a fost transferat la o echipă din Vietnam care i-a achitat clauza de 65.000 de euro. La o lună de zile, administratorul special al clubului nostru, Andrei Nicolescu a vorbit despre transferul fundașului central și a … Continuă să citești Andrei Nicolescu, detalii incredibile despre plecarea lui Lucas Alves de la Dinamo

Avancronică I Dinamo București – Sporting Lisabona

Dinamo București și Sporting Lisabona se reîntâlnesc în această, de la ora 19:45, în European Handball League. Dinamo și Sporting au ajuns la meciul direct cu numărul 8 în cupele europene. Primele patru au avut loc în Liga Campionilor, iar scorul la victorii este egal, 2-2. Următoarele trei au avut loc în European Handball League, … Continuă să citești Avancronică I Dinamo București – Sporting Lisabona

S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu UTA Arad. Vezi programul caselor de bilete

Dinamo București, trece printr-o perioadă excelentă din punct de vedere sportiv, în ultimele partide disputate arătând un fotbal calitativ. În etapa anterior încheiată, Dinamo a remizat pe terenul lui Poli Iași, scor 0-0, în runda cu numărul 29 din Liga 1, iar echipa noastă a rămas pe loc direct retrogradabil. Astfel, ”câinii” au șansa să … Continuă să citești S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu UTA Arad. Vezi programul caselor de bilete