Prima reacție a clubului Dinamo după o nouă amânare în procesul cu Rednic

Dinamo țintește ieșirea din procedura de insolvență în perioada următoare, dar se pare că mai avem de așteptat. ”Câinii” au aflat miercuri faptul că mai au de așteptat până să iasă din insolvență, ceea ce înseamnă încă un sezon fără drept de participare în Europa. Miercuri, 29 mai, Tribunalul București a amânat încă o dată … Continuă să citești Prima reacție a clubului Dinamo după o nouă amânare în procesul cu Rednic

DDB, mesaj pentru conducerea lui Dinamo București

Dinamo a ajuns într-o situație complicată în acest final de sezon, iar ”câinii” au fost nevoiți să dispute o dublă de baraj pentru menţinere/promovare în Superliga României. Dinamo a reușit să se salveze de la retrogradare după egalul făcut cu Csikszereda, 0-0, în deplasare, asta după victoria din tur, 2-0. La trei zile distanță, după … Continuă să citești DDB, mesaj pentru conducerea lui Dinamo București

Deciziile Tribunalului București privind dosarele ”APCH vs. Dorin Șerdean” și ”Mircea Rednic vs. FC Dinamo”

Sezonul 2023-2024 al Superligii s-a încheiat. Dinamo a terminat sezonul pe locul 13, care a însemnat prezența la baraj. ”Câinii” au reușit să se salveze la retrogradare, după ce a remizat cu Csikszereda, scor 0-0, în returul barajului de menținere/promovare în Superliga României și grație victoriei din tur, scor 2-0. Miercuri, 29 mai 2024, la … Continuă să citești Deciziile Tribunalului București privind dosarele ”APCH vs. Dorin Șerdean” și ”Mircea Rednic vs. FC Dinamo”

Suporterii lui Dinamo s-au săturat de situația în care se află ”haita” și au răbufnit

Dinamo București a avut un sezon care trebuie uitat cât mai repede! Cu chiu cu vai, petrecăreții lui Zeljko Kopic, au reușit să se salveze de la retrogradare, după un scor alb la Miercurea Ciuc, 0-0, în returul barajului cu Csikszereda. Ultrașilor dinamoviști nu au fost însă mulțumiți de atitudinea pe care jucătorii dinamoviști au … Continuă să citești Suporterii lui Dinamo s-au săturat de situația în care se află ”haita” și au răbufnit

Ciucanii le-au pregătit o surpriză fanilor dinamoviști prezenți la FINALA de la Miercurea Ciuc

Dinamo îşi joacă soarta în Superligă luni, de la ora 20.00, contra celor de la Csikszereda, în returul barajului pentru menţinere/promovare pe prima scenă. Lupta pleacă de la scorul 2-0 pentru roş-albi, după ce Dennis Politic a reuşit o ”dublă” pe Arena Naţională, săptămâna trecută. Susţinuţi de peste 30.000 de fani pe cel mai mare … Continuă să citești Ciucanii le-au pregătit o surpriză fanilor dinamoviști prezenți la FINALA de la Miercurea Ciuc

Video I Înfrângere dramatică pentru Dinamo în finala mică EHF European League

Elevii lui Xavi Pascual au avut un adversar redutabil în meciul pentru locul 3, în cadrul Final Four-ului de la Hamburg. Dinamo a făcut un meci mai bun contra celor de la Rhein Neckar, dar nemții au obținut victoria în mod dramatic, scor 32-31. Deși ”dulăii” au fost conduși în foarte multe momente de joc, … Continuă să citești Video I Înfrângere dramatică pentru Dinamo în finala mică EHF European League

CCA a anunțat arbitrul de la FK Csikszereda – Dinamo București

Dinamo se pregătește de duelul de luni, 27 mai, cu Csikszereda, de la ora 20:00, în meciul retur al barajului de rămânere/promovare în Superliga. Dinamo este favorită să se impună în barajul cu Csikszereda, după 2-0, pe Arena Naţională. 31.123 de fani au venit pe Arena Naţională pentru a fi alături de Dinamo în meciul … Continuă să citești CCA a anunțat arbitrul de la FK Csikszereda – Dinamo București

Video I Ionel Dănciulescu, tare pe poziții: ”Niciodată nu pot să întorc spatele lui Dinamo”

În această săptămână, au fost tot felul de discuții în contradictoriu între fostul mare atacant din Ștefan cel Mare, Ionel Dănciulescu și Andrei Nicolescu. Administratorul special al lui Dinamo București, s-a simțit jignit, atunci când Dănciulescu a spus că, dacă ar fi finanţator la Dinamo, le-ar cere demisiile lui Andrei Nicolescu şi Zeljko Kopic. Înaintea … Continuă să citești Video I Ionel Dănciulescu, tare pe poziții: ”Niciodată nu pot să întorc spatele lui Dinamo”

Lucrări blocate la noul stadion Dinamo. Reacția lui Dorin Iacob

Veste proastă pentru ”câinii roșii” care, potrivit noilor informații. Primarul general al Capitalei le distruge speranțele dinamoviștilor a contestat PUZ-ul Sectorului 2, iar asta atrage și mai tare imposibilitatea de a construi noul stadion Dinamo. Nicușor Dan a invocat faptul că nu vrea să acorde aviz din cauza mafiei imobiliare. Nu este pentru prima oară … Continuă să citești Lucrări blocate la noul stadion Dinamo. Reacția lui Dorin Iacob

Video I ”Aștept să fie un jucător important în retur”. Pe cine mizează Zeljko Kopic în meciul cu ”ciucanii”

Dinamo a învins-o pe Csikszereda, scor 2-0, în prima manșă a barajului de menținere/promovare în Superliga. Golurile au fost înscrise de Dennis Politic, omul meciului de luni seară. 31.123 de fani au venit pe Arena Naţională pentru a fi alături de Dinamo în meciul de baraj cu Csikszereda, iar elevii lui Zeljko Kopic au dominat … Continuă să citești Video I ”Aștept să fie un jucător important în retur”. Pe cine mizează Zeljko Kopic în meciul cu ”ciucanii”