Liga Profesioniste de Fotbal, a anunțat programul etapei a 29-a, din sezonul regulat al Superligii României. Dinamo este una dintre surprizele plăcute ale sezonului 2025/2026, după ce a reușit să se califice în play-off-ul Superligii. În ultimul meci al sezonului regulat, elevii lui Zeljko Kopic vor da piept cu UTA Arad, luni, 10 martie, de … Continuă să citești S-a stabilit programul primei etape din play-off. Când se joacă CFR Cluj – Dinamo
Mircea Rednic a surprins la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo
Luni, 10 martie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Francisc Neuman”, UTA Arad și Dinamo București, se vor duela în etapa a treizecea din Superligii României. În preziua partidei cu Dinamo, din ultima etapă a sezonului regular al Superligii, Mircea Rednic (62 de ani), nu a participat la conferința de presă premergătoare cu privire la … Continuă să citești Mircea Rednic a surprins la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo
Video I Selmani a făcut anunțul, după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea înțelegerii cu Dinamo
Astrit Selmani (27 de ani) are viitorul incert la Dinamo și în ultima vreme s-a vorbit despre o posibilă plecare. În presă au apărut recent informații potrivit cărora Selmani ar fi solicitat un salariu lunar de 25.000 de euro pentru a rămâne la Dinamo, mult peste ceea ce ar fi fost dispuși conducătorii clubului să … Continuă să citești Video I Selmani a făcut anunțul, după ce nu a ajuns la un acord pentru prelungirea înțelegerii cu Dinamo
Avancronică I UTA Arad – Dinamo București
UTA Arad și Dinamo București, se vor duela astăzi, 10 martie, pe stadionul ”Francisc Neuman” din Arad. Partida programată să se dispute de la ora 20:00, contează pentru cea dea treizecea etapă din Superliga. În turul sezonului regulat al campionatului în desfășurare, Dinamo a câștigat acasă cu 1-0, prin golul reușit de Politic în minutul … Continuă să citești Avancronică I UTA Arad – Dinamo București
E gata! Cum arată programul lui Dinamo in play-off
Dinamo este una dintre surprizele plăcute ale sezonului 2025/2026, după ce a reușit să se califice în play-off-ul Superligii. În ultimul meci al sezonului regulat, elevii lui Zeljko Kopic vor da piept cu UTA Arad, luni, 10 martie, de la ora 20:00. În această seară s-a stabilit clasamentul final al play-off-ului, în urma partidei dintre … Continuă să citești E gata! Cum arată programul lui Dinamo in play-off
CCA a anunțat arbitrul de la UTA Arad – Dinamo București
Dinamo se pregătește de duelul cu UTA Arad, din etapa a 30-a din Superliga României. ”Câinii” vin după victoria cu Hermannstadt, scor 2-0, de pe stadionul ”Arcul de Triumf”. Dinamo are un sezon excelent în Superliga. ”Câinii” au reușit calificarea în play-off, deși în stagiunea precedentă abia am scăpat de retrogradare. Artizanul acestei echipe este … Continuă să citești CCA a anunțat arbitrul de la UTA Arad – Dinamo București
Conferință de presă I Roșca vrea toate punctele de la Arad. Cine este jucătorul care îi pune probleme goalkeeper-ului din Ștefan cel Mare
Luni, 10 martie, de la ora 20:00, pe stadionul ”Francisc Neuman”, UTA Arad și Dinamo București, se vor duela în etapa a treizecea din Superligii României. La conferința de presă premergătoare partidei, de mâine seară, Alexandru Roșca (21 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani). Goalkeeper-ul din Ștefan cel Mare, a … Continuă să citești Conferință de presă I Roșca vrea toate punctele de la Arad. Cine este jucătorul care îi pune probleme goalkeeper-ului din Ștefan cel Mare
Video I Dinamo își va menaja titularii cu UTA? Kopic nu a stat pe gânduri și a răspuns direct
Dinamo are un sezon excelent în Superliga. ”Câinii” au reușit calificarea în play-off, deși în stagiunea precedentă abia am scăpat de retrogradare. Artizanul acestei echipe este Zeljko Kopic, antrenor care a revoluționat jocul echipei în acest sezon. Dinamo se află pe poziția a 5-a, cu 48 de puncte la o diferență de 5 puncte de … Continuă să citești Video I Dinamo își va menaja titularii cu UTA? Kopic nu a stat pe gânduri și a răspuns direct
Oficial I Titularul lui Dinamo, aproape de prelungirea contractului!
Dinamo a obținut calificarea în play-off-ul Superligii României după un sezon regulat mult peste așteptări. ”Câinii roșii” traversează cea mai bună perioada din ultimii ani și speră să țină aproape de primele clasate și să se implice în lupta la vârf. Venit acum un an și două luni la Dinamo (ianuarie 2024), Georgi Milanov (33 … Continuă să citești Oficial I Titularul lui Dinamo, aproape de prelungirea contractului!
Video I Frații Irimia țin Metalulglobus în viață!
Metaloglobus București este în play-off și visează la promovarea în Superligă. Alex și David Irimia au fost decisivi pentru Metaloglobus în acest sezon în care formația antrenată de Ianis Zicu a ajuns în play-off-ul ligii secunde. Cu frații gemeni Irimia în formă maximă, Metaloglobus București a câștigat sâmbătă cu 1-0 la Corvinul Hunedoara în etapa … Continuă să citești Video I Frații Irimia țin Metalulglobus în viață!