Mai mulți dinamoviști își termină contractele la finalul sezonului. Care e situația lor

Pe val în Superliga, acolo unde speră să prindă de această dată play-off-ul, Dinamo ocupă locul 5 în clasamentul și va juca, duminică, în deplasare la Petrolul (poziția a 3-a), de la ora 20:45, pentru capul de afiș al etapei a 17-a. Între cele două combatante există o diferență de un punct. Înaintea partidei de … Continuă să citești Mai mulți dinamoviști își termină contractele la finalul sezonului. Care e situația lor

Dinamoviștii nu vor să pună presiune pe Alexandru Roșca: ”Nu îmi place să pun presiuni mari”

Dinamo urmează să joace în deplasare cu Petrolul. Meciul dintre Petrolul și Dinamo, din etapa a 17-a a Superligii, se va disputa duminică, 24 noiembrie, de la ora 20:45, pe stadionul ”Ilie Oană”. Alexandru Roșca va fi titular în meciul următor, dar cel mai probabil până la finalul anului, revenirea lui Adnan fiind programată din … Continuă să citești Dinamoviștii nu vor să pună presiune pe Alexandru Roșca: ”Nu îmi place să pun presiuni mari”

”Lupii galbeni” sunt în ALERTĂ înaintea meciului cu Dinamo: ”E clar, are echipă foarte bună”

Pe val în Superliga, acolo unde speră să prindă de această dată play-off-ul, Dinamo ocupă locul 5 în clasamentul și va juca, duminică, în deplasare la Petrolul (poziția a 3-a), de la ora 20:45, pentru capul de afiș al etapei a 17-a. Ambele echipe își pun baza în acest duel de pe ”Ilie Oană". Amândouă … Continuă să citești ”Lupii galbeni” sunt în ALERTĂ înaintea meciului cu Dinamo: ”E clar, are echipă foarte bună”

CS Dinamo, reacționează la atacul lui Eduard Novak: ”Este în campanie electorală. După 1 decembrie toți vor avea alte idei”

Eduard Novak (48 de ani), fostul ministru al Sportului, a reușit să își pună pe toată lumea în cap, după ultimele declarații făcute. Acesta susține că toate cluburile trebuie să fie independente și să nu mai aparțină de stat și să fie preluate de autoritățile locale. În această cauză se află trei cluburi de tradiție … Continuă să citești CS Dinamo, reacționează la atacul lui Eduard Novak: ”Este în campanie electorală. După 1 decembrie toți vor avea alte idei”

Guvernul României le dă o veste MARE dinamoviștilor! Când ar urma să fie gata noul stadion Dinamo

Suflarea dinamovistă a primit o veste excelentă din partea Guvernului. În ședința de Guvern din data de 21 noiembrie a fost aprobată lista prioritizării proiectelor de investiții publice, iar pe listă se regăsește și noua arenă din Clubul Sportiv Dinamo. Potrivit prietenilor de la ”Noul stadion Dinamo”, considerată cea mai bună sursă de informare când … Continuă să citești Guvernul României le dă o veste MARE dinamoviștilor! Când ar urma să fie gata noul stadion Dinamo

Cosmin Contra, uimit de noua față a lui Dinamo. Elogiu pentru ”salvatorul” lui Dinamo

Dinamo trece printr-o perioadă foarte bună, din punct de vedere sportiv, având în vedere că, după 16 etape jucate, ocupă locul 5 în Superliga, cu 25 de puncte obținute, la cinci lungimi în spatele liderului U Cluj. Cosmin Contra, fostul antrenor al lui Dinamo, este dat pe spate de noua față a echipei și a … Continuă să citești Cosmin Contra, uimit de noua față a lui Dinamo. Elogiu pentru ”salvatorul” lui Dinamo

Oficial I Sorin Colceag și-a găsit echipă! Durata contractului și ”obiectivul stabilit și asumat” de fostul antrenor al lui Dinamo

Sorin Colceag (52 de ani), fost antrenor al lui Dinamo, a semnat cu o formație din Liga 2. AFC Câmpulung Muscel și-a anunțat, în sfârșit, noul antrenor principal, după despărțirea de Marius Bratu și un meci în care interimatul a fost asigurat de ”secundul” Vasile Slăninoiu. Numele noului șef al staffului tehnic nu este unul … Continuă să citești Oficial I Sorin Colceag și-a găsit echipă! Durata contractului și ”obiectivul stabilit și asumat” de fostul antrenor al lui Dinamo

Adnan Golubovic, apărat de Caparco! Capitolul la care dinamovistul n-are rival în România

Adnan Golubovic (29 de ani) este portarul care a reușit să se impună la Dinamo, dar care recent, la meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, din etapa a 16-a din Superligă, portarul din Ștefan cel Mare, a fost înlocuit în prelungirile primei reprize cu Alexandru Roșca (21 de ani), după ce a suferit o accidentare … Continuă să citești Adnan Golubovic, apărat de Caparco! Capitolul la care dinamovistul n-are rival în România

Dorinel Munteanu este în clinci total cu Dinamo București: ”Este urât din partea echipei Dinamo”

Dorinel Munteanu (56 de ani), antrenorul celor de la Oțelul Galați, a vorbit despre posibilul interes al lui Dinamo pentru Alexandru Pop, golgheterul din sezonul trecut al formaţiei gălăţene. Recent, în Prosport a apărut informația conform căreia Dinamo este interesată de serviciile lui Alexandru Pop de la Oțelul Galați, jucător care a impresionat în stagiunea … Continuă să citești Dorinel Munteanu este în clinci total cu Dinamo București: ”Este urât din partea echipei Dinamo”

Oficial I România, în Liga B pentru preliminariile CM 2026. Cum va arăta parcursul României către Campionatul Mondial

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena Națională, și vor fi în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mai mult, prima poziție în grupa cu Kosovo, Cipru și Lituania înseamnă … Continuă să citești Oficial I România, în Liga B pentru preliminariile CM 2026. Cum va arăta parcursul României către Campionatul Mondial