A trecut un sfert de secol pentru ca fotbalul românesc să se întoarcă la ”rețeta Gheorghe Hagi” pe banca echipei naționale. În 2001, cu ”Regele” în fruntea tricolorilor, trupa din Carpați rata dramatic barajul pentru Mondialul din 2002 împotriva Sloveniei. După fix 25 de ani, povestea se reînnoadă la Tbilisi, unde Hagi senior a început … Continuă să citești Remiză experimentală la Tbilisi, salvată de ”americanul” Louis Munteanu
Georgia – România. Cum arată primul 11 trimis de Gheorghe Hagi
Astăzi, de la ora 20:00, elevii lui Gheorghe Hagi (61 de ani), întâlnesc într-un meci amical reprezentativa din Georgia, pe stadionul ”Mikheil Meskhi” din Tibilisi. Cele două combatante s-au întâlnit de șase ori până acum, de două ori în mod oficial și de patru ori în partide de pregătire, cu următorul bilanț: patru victorii România, … Continuă să citești Georgia – România. Cum arată primul 11 trimis de Gheorghe Hagi
Avancronică I Georgia – România
România joacă un meci amical, contra Georgiei, astăzi, de la ora 20:00, pe stadionul ”Mikheil Meskhi” din Tibilisi. Cele două combatante s-au întâlnit de șase ori până acum, de două ori în mod oficial și de patru ori în partide de pregătire, cu următorul bilanț: patru victorii România, una Georgia și un egal. În ultimul … Continuă să citești Avancronică I Georgia – România
MĂSURĂ DE SIGURANȚĂ! Hagi menajează vedetele naționalei înainte de Tbilisi
O nouă eră începe pentru echipa națională a României, sub comanda legendarului Gică Hagi! ”Regele” se pregătește pentru meciul de debut în amicalul de marți seară împotriva Georgiei, la Tbilisi. Deși suflarea alb-roșie aștepta cu sufletul la gură să îl vadă pe gazon pe Cătălin Cîrjan, selecționerul a luat o decizie de ultimă oră în … Continuă să citești MĂSURĂ DE SIGURANȚĂ! Hagi menajează vedetele naționalei înainte de Tbilisi
Cornel Dinu, atac de o duritate extremă la adresa lui Nicolescu: ”Am oroare de el!” / Nici Kopic n-a scăpat!
Înfrângerea dramatică suferită de Dinamo București în fața rivalei FCSB (1-2 după prelungiri), care a năruit definitiv visul unei calificări în turul II preliminar al Conference League, a redeschis rănile sângerânde din Ștefan cel Mare! Ratarea obiectivului chiar în minutul 107 a declanșat o furtună de proporții uriașe, iar cel care a ieșit la atac … Continuă să citești Cornel Dinu, atac de o duritate extremă la adresa lui Nicolescu: ”Am oroare de el!” / Nici Kopic n-a scăpat!
Cornel Dinu a dat verdictul: Cine e favorita în Dinamo – FCSB pentru Europa!
Dinamo și-a aflat duminică, aproape de miezul nopții, adversara din ”finala” pentru preliminariile Conference League, iar aceasta este FCSB. FCSB a obținut cu mari emoții acest drept, după ce a câștigat ”semifinala” cu FC Botoșani, scor 3-3 (4-3 d.p.), în disputa de pe Stadionul Steaua. Dinamo - FCSB, ”finala barajului” pentru preliminariile Conference League, se va juca vineri, 29 … Continuă să citești Cornel Dinu a dat verdictul: Cine e favorita în Dinamo – FCSB pentru Europa!
Dinamo nu merge în vacanță pe Cluj Arena! Planul lui Opruț pentru ultimul test din play-off
Sâmbătă, 23 mai, de la ora 20:30, pe stadionul ”Cluj Arena” din Cluj-Napoca, Universitatea Cluj și Dinamo București, se vor duela în cea de-a cincea etapă din returul play-off-ului Superligii României. La conferința de presă premergătoare partidei, de sâmbătă seară, Raul Opruț (28 de ani), l-a însoțit pe antrenorul Zeljko Kopic (47 de ani). ”În … Continuă să citești Dinamo nu merge în vacanță pe Cluj Arena! Planul lui Opruț pentru ultimul test din play-off
Ionuț Lupescu, atac la Nicolae Badea în scandalul stemei de la Dinamo
Ionuț Lupescu (57 de ani), manager sportiv la CS Dinamo, a vorbit despre noua siglă de la echipa de fotbal și l-a atacat și pe Nicolae Badea (77 de ani), unul dintre foștii acționari ai lui FC Dinamo. Pe data de 4 mai 2026, Dinamo a intrat într-o nouă eră și a decis să-și prezinte noua siglă. Fanii nu au fost deloc de … Continuă să citești Ionuț Lupescu, atac la Nicolae Badea în scandalul stemei de la Dinamo
Florin Prunea, atac devastator la adresa lui Andrei Nicolescu: ”Băi, Nicoleto, nu ai creier!”
Dinamo București traversează un moment de grație pe plan sportiv, cu un loc 4 nesperat și o finală de baraj pentru UEFA Conference League la orizont. Cu toate acestea, în culise, spiritele sunt mai încinse ca niciodată. O dispută de la distanță de o duritate extremă a izbucnit între actualul administrator special și președinte al … Continuă să citești Florin Prunea, atac devastator la adresa lui Andrei Nicolescu: ”Băi, Nicoleto, nu ai creier!”
Dinamo, avertizată înainte de mercato: „Ai nevoie clar de…”
Finalul sezonului se apropie cu pași repezi, iar la Dinamo atenția începe să se îndrepte tot mai mult spre perioada de mercato din vară. ”Câinii” se pregătesc pentru o campanie importantă de transferuri, mai ales în contextul în care mai mulți jucători importanți ar putea părăsi echipa în perioada următoare. Situațiile contractuale ale lui Josue … Continuă să citești Dinamo, avertizată înainte de mercato: „Ai nevoie clar de…”