Campania de transferuri a dinamoviștilor, criticată de un fost oficial al clubului

Dinamo a evitat dramatic retrogradarea din Liga 1, iar în sezonul următor sunt așteptate mai multe schimbări la nivelul lotului. Chiar dacă ”câinii” au scăpat de emoții după ce și-au câștigat locul în primul eșalon al fotbalului românesc, conducerea lui Dinamo a fost atacată în mai multe rânduri pentru modul în care a gestionat situația … Continuă să citești Campania de transferuri a dinamoviștilor, criticată de un fost oficial al clubului

Andrei Nicolescu pus la zid! Cornel Dinu a făcut analiza parcursului dezamăgitor al echipei din acest sezon

Dinamo a ajuns la un pas de a doua retrogradare din istorie. ”Câinii” sunt ultimii din clasamentul Superligii, înainte de ultima etapă. Duminică, de la ora 21:30, se vor juca cinci meciuri în play-out, toate cu miză. Dinamo se va lupta cu UTA, pe teren propriu, pentru a se salva. O victorie nu este însă … Continuă să citești Andrei Nicolescu pus la zid! Cornel Dinu a făcut analiza parcursului dezamăgitor al echipei din acest sezon

Revine Vlad Iacob în Ștefan cel Mare? Condițiile în care s-ar întoarce la Dinamo

Dinamo trece prin momente cumplite, având în vedere că ocupă locul 9 în playout, cu 22 de puncte obținute. ”Câinii” mai au un singur meci de jucat în actualul sezon, cu UTA Arad, însă, chiar dacă-l vor câștiga, dinamoviștii au nevoie să fie ajutați și de jocul rezultatelor pentru a nu retrograda direct. Înlăturat de … Continuă să citești Revine Vlad Iacob în Ștefan cel Mare? Condițiile în care s-ar întoarce la Dinamo

Vlad Iacob, discurs exploziv despre situația lui Dinamo. Kopic marea problemă a lui Dinamo?

Dinamo este tot mai serios amenințată cu retrogradarea în Liga 2, la doar un an de la revenirea în eșalonul de elită. Dinamo trece prin momente cumplite, având în vedere că ocupă locul 9 în playout, cu 22 de puncte obținute. ”Câinii” mai au un singur meci de jucat în actualul sezon, cu UTA Arad, … Continuă să citești Vlad Iacob, discurs exploziv despre situația lui Dinamo. Kopic marea problemă a lui Dinamo?

Ovidiu Burcă pus la PUNCT de Vlad Iacob!

Vlad Iacob și Ovidiu Burcă au făcut echipă bună la Dinamo într-un moment de criză funciară pentru ”câini” în sezonul în care echipa noastră a evoluat în Liga 2. Fostul administrator special lui Dinamo, a criticat în termeni dur modalitatea în care managementul ”câinilor” a gestionat relația cu Lucas Alves (31 de ani). Venit în … Continuă să citești Ovidiu Burcă pus la PUNCT de Vlad Iacob!

Scenariul gândit de Vlad Iacob pentru salvarea lui Dinamo: ”Aceste situații ne pot ajuta pe plan sportiv”

Dinamo a obținut o victorie foarte importantă în etapa cu numărul 25, contra celor de la Farul. ”Câinii” s-au impus fără drept de apel în fața campioanei României, scor 2-0. Dinamoviștii au câștigat datorită golurilor marcate de Velkovski și Dennis Politic și au reușit să bifeze a cincea victorie din acest sezon. În ciuda celor … Continuă să citești Scenariul gândit de Vlad Iacob pentru salvarea lui Dinamo: ”Aceste situații ne pot ajuta pe plan sportiv”

Vlad Iacob nu a uitat-o pe Dinamo! Ce spune despre victoria de la Ovidiu

Dinamo a învins-o pe Farul, scor 2-0, în etapa a 25-a a Superligii. Astfel, Dinamo a înregistrat a cincea victorie din acest sezon chiar pe terenul campioanei Farul Constanța. Dinamo București a ajuns la șapte transferuri oficializate, iar noii veniți în Ștefan cel Mare, încep să influențeze pozitiv jocul echipei. Velkovski a deschis scorul în … Continuă să citești Vlad Iacob nu a uitat-o pe Dinamo! Ce spune despre victoria de la Ovidiu

Acționarii lui Dinamo arătați cu degetul după plecarea lui Glăvan: ”Improbabil să realizeze foarte multe cu bugetul pe care l-a avut”

Gabriel Glăvan și-a anunțat joi demisia din funcția de director sportiv de la Dinamo. Asta datorită rezultatelor obținute de echipa noastă, în urma transferurilor făcute în această vară. Fostul administrator special al lui Dinamo, Vlad Iacob a dezvăluit cine a făcut ultimele transferuri de la Dinamo și a a afirmat că Glăvan și-a dorit foarte … Continuă să citești Acționarii lui Dinamo arătați cu degetul după plecarea lui Glăvan: ”Improbabil să realizeze foarte multe cu bugetul pe care l-a avut”

Vlad Iacob, ”urechiat” de un reprezentant al lui Dinamo București

În ultimele zile, Vlad Iacob a făcut mai multe declarații acide la adresa conducerii lui Dinamo București. Acestea au fot deranjante pentru Andrei Nicolescu. Acesta nu s-a mai abținut și l-a atacat pe fostul administrator special de la Dinamo, omul de la care el a preluat această funcția. Nicolescu, i-a reproșat fostului său colaborator modul … Continuă să citești Vlad Iacob, ”urechiat” de un reprezentant al lui Dinamo București

Zeljko Kopic, doar un paravan: ”Antrenorul nu și-a impus viziunea”

Luni seară, 11 decembrie, Dinamo a cedat, scor 0-1, contra lui U Cluj. Unicul gol al partidei din etapa a 19-a, pe stadionul ”Arcul de Triumf”, a fost marcat de Dan Nistor în minutul 4, dintr-o minge aşezată de Daniel Popa, ambii foşti jucători în Ștefan cel Mare. Zeljko Kopic n-a reușit deocamdată să schimbe … Continuă să citești Zeljko Kopic, doar un paravan: ”Antrenorul nu și-a impus viziunea”