Ricardo Grigore și-a găsit echipă. Cu ce echipă din SuperLiga a semnat

Ricardo Grigore (23 de ani), fostul fundaș central al lui Dinamo nu s-a putut întoarce în Ștefan cel Mare din cauza interdicției la transferuri, deși aparține de clubul nostru, dar nu a putut fi înregistrat contractul său.

Fundașul central care ajunsese la începutul acestui sezon la U Craiova 1948, după despărțirea de Dinamo, a semnat cu Petrolul.

”Rici” a confirmat informația, anunțul oficial al transferului jucătorului cu mare experiență în Liga I urmând să fie făcut joi, 9 martie.

”Da, merg la Petrolul. Vreau să ajut echipa să își îndeplinească obiectivul. Este o echipă frumoasă, de tradiție, cu suporteri pasionali. Doamne ajută să fie bine!”, a spus Ricardo Grigore pentru Gazeta Sporturilor.

Ricardo Grigore nu exclude pe viitor o întoarcere la Dinamo

”Sper să revin în Liga 1. E un vis frumos”

Chiar dacă nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de Dinamo, Ricardo Grigore se gândește să se întoarcă peste ani în Ștefan cel Mare: „Sper să revin la Dinamo în Liga 1 și pe un stadion nou. E un vis frumos și cu siguranță mi-aș dori, pentru că am plecat așa cu un gust amar.

Și în tribune la Craiova unii mă rugau să mă întorc la Dinamo. Mi-ar plăcea, dar să fiu și eu într-o formă foarte bună și echipa să fie în Liga 1, cu stadion și toate lucrurile pentru a face performanță. Și bineînțeles să mă dorească și ei.

Sunt crescut acolo și am urmărit ce se întâmplă acolo. Vorbesc cu foștii mei colegi cu care am crescut la juniori. La ce suporteri au, dacă ar avea și stadion și lucrurile ar fi puse la punct, nimeni nu cred că ar putea să stea în fața lui Dinamo!”, spunea Ricardo Grigore într-un interviu.

Grigore este jucătorul echipei Dinamo până în 2024, iar dacă Petrolul dorește să-l transfere definitiv după încheierea campionatului trebuie să plătească o clauză de 25.000 de euro.

Petrolul Ploiești are una dintre cele mai slabe apărări din campionat, având 44 de goluri primite, cele mai multe de la CFR și FCSB.

Lupii galbeni ocupă locul 10 în clasamentul Superligii, iar în ultima etapă din campionat o va întâlni, în deplasare, pe FC Argeș.

CITESTE SI:

Handbal I Feroe – România, în preliminariile Campionatului European. Cine transmite partida

Sărbătoritul zilei, Xavier Pascual declarație de dragoste pentru Dinamo: ”Dinamo este familia mea!”

Noi detalii despre filmul ”Prima oară-i gratis”. Mesajul regizorului Laviniu Lază

3 gânduri despre &8222;Ricardo Grigore și-a găsit echipă. Cu ce echipă din SuperLiga a semnat&8221;

Lasă un răspuns