Adrian Mihalcea, noul secund al naţionalei

Adrian Mihalcea, e foarte încrezător: ”Avem o dorinţă incredibilă de a reuşi”. Într-o intervenţie telefonică la Telekom Sport 1, Adrian Mihalcea a povestit cum au durat negocierile cu Cosmin Contra şi cum vede aventura de la echipa naţională.

”Am avut o discuţie cu Cosmin Contra în urmă cu câteva zile, dar negocierile n-au durat prea mult. Ne-am înţeles imediat pentru că ne cunoaştem foarte bine. Este o mare onoare şi o oprtunitate fantastică de a lucra pentru România şi sunt convins că vom reuşi.

Avem o dorinţă incredibilă de a performa şi sunt foarte optimist că ne vom atinge obiectivul. Asta trebuie transmis şi jucătorilor, pentru că ei au o calitate foarte mare, joacă la echipe importante de afară, iar cei din ţară au început să evolueze constant bine.

Nu există o reţetă care să asigure succesul, dar noi venim cu motivaţie foarte mare, iar asta e mai presus de orice calitate”, a declarat Adrian Mihalcea.

Lasă un răspuns