Contra a reactionat după criticile dure ale lui Cornel Dinu

Cornel Dinu, la atacat dur pe Contra. Însă selecționerul naționalei României a ales să ofere o replică elegantă fostului său antrenor.

“Eu am mai zis, nu poate să fie toată lumea mulţumită de numirea mea şi nu judec pe nimeni despre ceea ce se vorbeşte. Eu toată viaţa mea am fost respectuos cu toata lumea, la fiecare echipa la care am mers, nu s-a auzit niciodată niciun cuvânt despre un coleg de muncă, indiferent de ceea ce a făcut el înaintea mea”, a spus noul selecționer.

“Fiecare antrenor are ideile şi metodologia lui de lucru şi chiar nu mă interesează aceste atacuri sau ce ziceţi voi că sunt. Chiar nu… Sunt foarte concentrat la ce trebuie să fac la echipa naţională şi la alegerea celui mai bun ’11’ pentru aceste două meciuri”, a declarat Contra.

Aceste declarații vin după ce ‘Mister’ a spus pentru Gsp, următoarele:

”În vară, cea mai mare greşeală a fost înlăturarea unei linii de mijloc formată din Busuladzici, Nistor şi Palici. Era cea mai bună din Liga 1 şi a fost înlocuită cu himere, e aproape imposibil să emiţi pretenţii şi să nu suferi.

La ora actuală nu se poate întâmpla decât ceea ce s-a semănat două luni şi jumătate. Culegem acum şi poate încă o perioadă în continuare pentru că şi în fotbal este valabil principiul din medicină şi din viaţă. S-ar putea ca până în iarnă să suferim în continuare.

Pe lângă toate ce am spus, uitaţi-vă şi la Bumba, jucător îndepărtat de Contra, cum ne-a pedepsit pentru lipsa de încredere a experţilor, între ghilimele, care au fost până acuma”, a spus Dinu.

Lasă un răspuns