VIDEO | Salomao este motivat pentru victorie: „Trebuie să luptăm pentru onoare, pentru club”

Dinamo o întâlneşte sâmbătă în deplasare pe FC Botoşani, de la ora 20:45, pe „Municipalul” din Botoșani.

evomag.ro

Mijlocașul dinamovist Diogo Salomao a vorbit în conferința de presă, premergătoare partidei cu moldovenii din Botoșani.

„Întâlnim o echipă cu dorinţă, tocmai ce s-a calificat în semifinalele Cupei, iar în meciurile directe din acest sezon nu am câştigat. Ştim că şi terenul va fi dificil. Trebuie să fim motivaţi, nu ne putem pierde concentrarea şi determinarea. Suntem aceeaşi echipă, trebuie să privim înainte. Suntem conştienţi că multe dintre lucrurile dinainte nu au fost făcute bine de noi, altfel nu eram aici.

Trebuie să luptăm pentru onoare, pentru club şi să încercăm să obţinem cea mai bună clasare. Mai am contract un an, nu mă gândesc la altceva decât la Dinamo. Îmi place aici, îmi place clubul. Ne adaptăm la metodele lui Mister de a antrena. Cu cât o vom face mai repede, cu atât mai bine”, a declarat Salomao la conferința de presă.

Prezent la conferința de presă, sustinută astăzi, antrenorul dinamovist, Florin Bratu a vorbit despre această deplasare grea şi a prefaţat meciul cu FC Botoşani, dezvăluind că de când a preluat Dinamo a slăbit deja 2.5 kilograme.

„Trebuie să fim conştienţi că jucăm în play-out. Aici suntem, aici am ajuns şi dacă nu suntem contienţi, vom avea probleme. Cred că am reuşit să le aduc bucuria de a se antrena şi plăcerea jocului la meci. Sper să o văd în continuare, pentru că Dinamo duce lipsă de rezultate şi de încredere, iar aceste lucruri vin prin victorii şi un joc bun.

Ne aşteaptă o deplasare foarte grea, împotriva unei echipe calificate în semifinalele Cupei, foarte dificilă pe teren propriu şi care e favorită la acest meci. Noi am făcut un joc bun contra Mediaşului, însă avem foarte multe lucruri de arătat şi de demonstrat. E un meci foarte greu, cu o echipă foarte bună”, a declarat Bratu.

Bratu a anunţat care e situaţia lui Răzvan Raţ.

„În privinţa lui Răzvan Raţ nu s-a luat nicio decizie. Acum avem meci la Botoşani, unde întâlnim o echipă foarte bună, dar vom vedea în cele două săptămâni de pauză ale campionatului ce se va întâmpla cu Raţ”, a mai spus tehnicianul.

„Mitraliera” a explicat şi de ce nu se poate baza pe doi jucători importanţi. Adam Nemec şi Antun Palic. Cei doi, nu s-au refăcut şi vor lipsi la Botoşani.

bestkids.ro

„Adam a început antrenamentele cu mingea, Palic încă nu. Încă avem probleme, dar probabil săptămâna viitoare vor intra în programul echipei”, a explicat Florin Bratu.

Reclame