Actualul șef de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu continuă atacurile la adresa „Generaţiei de Aur”, în special asupra lui Ionuț Lupescu, principalul său contracandidat la președinția FRF.
Burleanu nu este de acord cu cei care-l critică pentru faptul că abia acum a dezvăluit mai multe așa zise nereguli din mandatul fostului mijlocaș dinamovist, Ionuț Lupescu din perioada în care acesta a fost secretar general al FRF.
”Ionuț Lupescu, dar și alți oameni s-au întrebat «de ce acum au apărut aceste acuze?». «De ce acum?» este întrebarea retorică pe care și-o pune fiecare hoț când e prins. E întrebarea în care se ascunde fiecare infractor din România când e prins. Ba chiar se gândește și la o conspirație. Față de Mircea Sandu, Ionuț Lupescu și-a rafinat metodele prin care «sugea» bani de la membrii FRF”, a spus Burleanu.
În plus, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, l-a atacat şi pe Florin Prunea şi a dezvăluit motivul pentru care fostul portar al clubului Dinamo, apare doar într-un singur episod al ilegalităţilor care s-ar fi făcut în cadrul FRF. De-a lungul acestor săptămâni, actualul preşedinte al FRF a scos din arhivele federaţiei mai multe informaţii care îl incriminează pe Ionuţ Lupescu, dar şi pe fota conducere.
„Sincer, cred că pe Florin Prunea nu-l ducea mintea să-şi facă firme şi să sifoneze bani. Nu ne-am fi uitat în arhivele FRF în urmă cu o lună dacă Ionuţ Lupescu n-ar fi candidat. Erau multe anomalii când am venit eu la FRF în martie 2014.
Dacă voiam să facem un audit în 2014, era foarte, foarte greu. Nu aveam niciun document în calculator. Cum să nu te uiţi în arhive când vine cineva şi începe să-ţi dea lecţii de management? Vechea conducere a sifonat 4 milioane de euro!”, a mai declarat Burleanu.

