Tensiuni în vestiarul lui Dinamo

Cel mai bun transfer efectuat de Dinamo în vară, Diego Salomao, are contract valabil cu Dinamo până în 2019.

watchshop.ro

Oficialii dinamovişti au anunţat că cea mai mare renumeraţie la formaţie va fi de 7.000 de euro. Astfel, porughezul Salomao care este plătit de Dinamo cu 10.000 de euro pe lună, şi-ar dori o întâlnire cu el şi cu agentul său, în care să discute viitorul fotbalistului. Acesta va avea de ales: fie va accepta să i se micşoreze salariul, fie echipa îi va căuta o destinaţie în străinătate, chiar şi pentru o sumă mică de transfer, susţine gsp.ro.

Contactat de Doar Dinamo, portughezul, a spus că dorește să îşi ducă până la bun sfârşit contractul. Deoarece, atât el cât și soţia sa Sara, s-au adaptat foarte bine în Bucureşti.

  • Salomao are 32 de partide în acest sezon, în toate competiţiile, cu 4 goluri înscrise şi 10 pase decisive.
Reclame