Dinamo s-a impus în ”derby-ul” play-out-ului. Salomao aduce victoria pentru trupa lui Bratu

Meciul dintre cele mai bune echipe din play-out n-a dezamăgit. Dinamo-FC Botoşani a fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din partea a doua a clasamentului, iar jucătorii lui Bratu s-au impus cu 2-0.

evomag.ro

Salomao a adus victoria pentru trupa antrenată de Florin Bratu, cu o dublă în minutele 34 şi 53.

Moldovenii au început ofensiv meciul din Ştefan cel Mare. Roman şi-a încercat norocul în minutul 14 cu un şut de la 22 de metri ce a trecut puţin pe lângă vinclul porţii lui Dinamo, iar Achim a lovit bara transversală a porţii lui Penedo în minutul 18, cu un şut de pe loc. Moldoveanu a fost cel mai periculos om al gazdelor în prima repriză, cu un şut slab din careu şi o reluare cu capul pe lângă poartă. Acelaşi Moldoveanu a bifat şi un assist în minutul 34, după ce a centrat în careu pentru Daniel Popa, care nu a reuşit să reia, dar mingea a ajuns cu noroc la Salomao care a deschis scorul.

Aceiaşi Roman şi Achim au avut ocaziile mari pentru oaspeţi şi în repriza secundă. Roman l-a găsit pe fostul jucător al FCSB-ului cu o pasă excelentă, acesta a preluat balonul dar reluarea sa a lovit plasa laterală. Mihai Roman i-a dat emoţii lui Florin Bratu în minutul 57, cu o lovitură liberă executată perfect de la 22 de metri, dar balonul s-a lovit de un Penedo aflat în mare formă, care a respins mingea în corner cu vârful degetelor. Portughezul Salomao a reuşit dubla în minutul 53, după ce Pap a degajat greşit o minge, iar elevii lui Bratu au declanşat un contraatac fulger, în urma căruia mingea a ajuns la mijlocaşul de 29 de ani. Acesta a driblat portarul şi a înscris în poarta goală.

După marcarea golului de 2-0, gazdele nu au mai contat în atac, doar Palic s-a făcut remarcat cu un şut de la distanţă în minutul 65, dar balonul a fost respins în corner de Pap.

Dinamo acumulează 41 de puncte, şi se distanţează serios în fruntea clasamentului din play-out, la 9 puncte de locul 2, ocupat de FC Botoşani.

Reclame