Dinamo şi-a respectat blazonul şi a câştigat cu 3-1 în Banat, contra Timişoarei. După acestă înfrângere, echipa lui Andrian Neaga poate spera cel mult la barajul pentru retrogradare/promovare.
Daniel Popa a fost servit pe Salomao și a înscris după 25 de minute. Rolurile s-au inversat în repriza a doua, când portughezul s-a aflat la finalizare și a dus scorul la 2-0. Intrat pe teren în minutul 67, croatul Pesici a înscris 8 minute mai târziu, ducând scorul la 3-0.
Golul de onoare al bănăţenilor a fost un autogol al grecului Georgios Katsikas (90), la şutul centrare al lui Mihai Roman II.
Dinamo are 11 victorii și două înfrângeri în play-out. A ajuns la al 6-lea succes consecutiv și conduce detașat clasamentul, având 53 de puncte. Poli Timișoara are 24 de puncte și e pe locul 7, retrogradabil.
