Popa, golgheterul lui Dinamo, extrem bucuros după un nou gol marcat: „Vreau un titlu în acest tricou”

Dinamo a învins-o pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a 13-a play-out-ului Ligii I de fotbal, penultima a sezonului.

Daniel Popa (22 de ani), golgheterul lui Dinamo cu 8 goluri începând din ianuarie 2018, a reuşit să marcheze un gol în victoria de pe stadionul „Dan Păltinișanu”.

watchshop.ro

După finalul partidei, Popa a vorbit despre starea de spirit a dinamoviştilor, care au făcut un play-out excelent și speră ca anul viitor Dinamo să se lupte la titlu.

„Sperăm să continuăm aşa şi în ultima etapă. Suntem pe val acum, iar eu sunt foarte bucuros că am reuşit să marchez. Am primit multe şanse de când am revenit la Dinamo şi asta se vede în jocul meu.

Suntem o echipă mult mai agresivă, facem jocuri bune şi ne creăm ocazii. Sper să o ţinem pe aceeaşi linie şi la anul. S-a ratat acest sezon, dar stagiunea viitoare trebuie să spălăm păcatele”, a declarat atacantul „câinilor”.

Reclame