VIDEO | Primele ironii ale „câinilor” la adresa rivalilor de la FCSB: „Katsikas a marcat mai multe goluri decât atacantul lor în sezonul trecut”

Suporteri dinamovisti in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Athletic Bilbao din turul al treilea preliminar al Ligii Europa, disputat pe stadionul Arena Nationala, joi 27 iulie 2017. Stefan Constantin/ SPORT PICTURES

Derby de România, FCSB – Dinamo, va avea loc duminică, 29 iulie, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.

watchshop.ro

Secretarul general a lui Dinamo, Bogdan Bălănescu, a recunoscut în cadrul emisiunii ProSport LIVE că rivalii de la FCSB au un lot mai valoros, dar a ţinut să menţioneze faptul că fundaşul Katsikas a marcat mai multe goluri decât Alibec în sezonul recent încheiat.

Katsikas a marcat trei goluri în Liga 1 în stagiunea precedentă, în timp ce Denis Alibec a punctat o singură dată în competiţia internă.

Bogdan Bălănescu: „Ei au un atu faţă de noi în ceea ce priveşte valoarea lotului, cota jucătorilor. Mbappe de la FCSB valoarează 15-20 de milioane de euro. Dar să nu uităm că jucătorul nostru, Katsikas, are mai multe goluri în sezonul trecut decât atacantul lor, Alibec. Nu putem să-i stabilim un preţ lui Katsikas. Nu avem vise d-astea să cerem zeci de milioane pentru un jucător”.

Bălanescu i-a dat replica și lui Cristi Borcea, fostul acţionar al roșu-albilor, care a susţinut că trupa lui Bratu nu are nicio şansă la podium și nici în duelul cu FCSB. Secretarul general al lui Dinamo, nu este de aceeaşi părere cu Borcea și aduce ca argument ultimele rezultate din întâlnirile celor două rivale.

„Nu sunt de aceeaşi părere. Dacă luăm ultimii trei ani de zile, rezultatele directe cu FCSB ne sunt favorabile”, a spus Bogdan Bălănescu.

Dinamo – FCSB 2-2
FCSB – Dinamo 1-0
Dinamo – FCSB 2-1
FCSB – Dinamo 2-1
FCSB – Dinamo 1-3

(ultimele cinci dueluri FCSB – Dinamo disputate în toate competiţiile).
Reclame