Valeriu Iftime, atacă un oficial al clubului Dinamo: „Nu e o pierdere plecarea lui! Oricum nu făcea mare lucru”

Valeriu Iftime (51 de ani), principalul finanțator al celor de la FC Botoșani, este convins că cooptarea lui Anton Heleșteanu în conducerea clubului Dinamo, nu este o pierdere pentru formaţia din Moldova.

„Nu e o pierdere plecarea lui la Dinamo. Oricum nu făcea mare lucru. Venea doar în weekend aici, pentru că locuia la Iași. Nu știu de ce l-a luat Dinamo, dar nu e treaba mea”, a declarat Valeriu Iftime pentru digi sport.

watchshop.ro

Fostul arbitru internaţional Anton Heleșteanu a fost instalat în funcția de director sportiv al clubului Dinamo, în data de 1 iulie 2018. Heleșteanu a declarat că a plecat de la FC Botoșani în această pauză competițională pentru că și-a dorit o provocare mai mare.

Fostul arbitru ocupă postul de director sportiv lăsat liber în luna martie de Ionel Dănciulescu, după ce acesta a fost numit director general al clubului Dinamo.

Heleşteanu a ajuns la Dinamo după o carieră de 10 ani în funcţii executive la cluburi importante din fotbalul românesc. A fost la FC Vaslui (unde a fost preşedinte), iar apoi a trecut pe la ASA Tg. Mureş (ca director general, între 2011 şi 2013), pentru ca din 2013 şi până în iulie, anul curent să fie directorul sportiv al celor de la FC Botoşani.

Reclame