Giani Kiriţă l-a luat în vizor pe Katsikas: „Să mă scuze Katsikas, meci de meci le gafează” | Cine a mai fost luat în colimatoriu

Dinamo a pierdut, scor 3-2, în deplasarea de pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaş.

evomag.ro

Echipa antrenată de Mihai Teja a deschis scorul prin Darius Olaru, a întors rezultatul prin golurile lui Salomao şi Robert Moldoveanu, dar a primit două goluri în două minute (56 şi 58), prin Mihai Popescu (autogol), respectiv Carlos Fortes, şi a pierdut cele trei puncte care i-ar fi adus în fotoliul de lider al Ligii 1.

Dinamo a primit 6 goluri în ultimele două meciuri de campionat, lucru de neconceput pentru o formaţie alb – roşie. Fostul fundaş al echipei din Ştefan cel Mare, Giani Kiriţă, spune că dinamoviştii ar trebui să pună ”accent” pe lucrurile pozitive, dar, în acelaşi timp, l-a arătat cu degetul pe Katsikas.

”Este păcat, pentru că Dinamo pe plan ofensiv a jucat foarte bine, din păcate, pe plan defensiv au probleme. Sunt anumiţi jucători care abia au venit la Dinamo.

Vorbim de un Dinamo mai tânăr, eu zic că trebuie să luăm lucrurile pozitive. Penedo mi se pare puţin nesigur campionatul acesta, iar asta spune tot.

Şi senzaţia mea, ca şi la meciul cu Steaua, cam orice şut a fost gol. La o echipă cu aspiraţii la titlu, trebuie să avem nişte dubluri pe posturi. Acest Popovici trebuie să aibă o dublură. Să mă scuze Katsikas, şi eu am jucat fundaş central, meci de meci le gafează. Ambele compartimente, cel defensiv şi cel de linia de mijloc trebuie să se coordoneze mult mai bine şi să nu mai primească goluri atât de uşor”, a spus Giani Kiriţă.

Reclame