Sponsor nou pentru Dinamo | Câţi bani va încasa clubul pe sezon

FC Dinamo București a semnat vineri un contract cu casă de pariuri Unibet, parteneriatul fiind anunţat pe site-ul oficial a clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

bestkids.ro

Unibet, companie care are un contract de imagine şi cu Ionel Dănciulescu, directorul general al “câinilor”, va deveni al doilea sponsor ca importanţă pentru Dinamo după compania de telefonie mobilă Orange. Casa de pariuri va contribui cu 200.000 de euro la bugetul clubului.

„Unibet ne-a demonstrat că deține expertiza și pasiunea pentru a deveni mai mult decât un sponsor pentru Dinamo. Împreună, plecăm la drum, într-un parteneriat prin intermediul căruia, alături de componenta financiară, ce va ajuta la echilibrarea clubului, vrem să oferim o serie de experiențe inedite fanilor dinamoviști. În concretizarea acestui parteneriat a contat foarte mult pentru noi faptul că Unibet este unul dintre operatorii care pune foarte mare accent pe jocul responsabil.” – Alexandru David – Președinte FC Dinamo București.

„Unibet a demonstrat că este cel mai serios operator de pariuri sportive din România. Dinamo este o echipă de tradiție, cu un joc spectaculos, iar parteneriatul dintre noi și un operator de pariuri ce pune jucătorii pe primul loc vine ca un pas normal. Ne bucurăm că au venit alături de noi deoarece suntem într-un moment în care trebuie să strângem rândurile și să readucem Dinamo acolo unde îi este locul.” – Ionel Dănciulescu, Director general FC Dinamo București.

evomag.ro

Dinamo se alătură astfel unui portofoliu de echipe și competitii pe care Unibet, parte a grupului Kindred, le susține ca și parteneri: PSG, Aston Villa, Turul Italiei la ciclism sau Jupiler Pro League.

Grupul Kindred este unul dintre cei mai importanți operatori de jocuri de noroc online din Europa și Australia. În România, Kindred a obținut o licență definitivă de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), valabilă până în anul 2026. Grupul Kindred operează pe piața locală două branduri: operatorul de pariuri sportive online, bingo, casino și poker Unibet și primul cazino online dedicat din România, Vlad Cazino.

Cele 11 branduri din portofoliul companiei oferă forme de divertisment sigure, corecte și sustenabile celor peste 21 de milioane de clienți. Compania, care are peste 1400 de angajați, este listată la Nasdaq Stockholm Large Cap și este membru fondator al Asociației Europene de Jocuri de Noroc și Pariuri (n.r. EGBA) și al ESSA (integritatea pariurilor sportive). Kindred Group este auditată și certificată de către eCOGRA și respectă regulamentul european din 2014 privind protecția consumatorilor și jocul responsabil (2014/478/EU).

Reclame