Florin Bratu, după eşecul din Bănie: “Trebuie să ne trezim!”

Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a şaptea a Ligii I.

naturafresh.ro

Antrenorul lui Dinamo, Florin Bratu acuză lipsa de responsabilitate a jucătorilor săi, care nu reuşesc să înveţe din greşelile defensive comise aproape etapă de etapă.

”Din păcate nu reuşim să ne adunăm. Pare o lipsă de responsabilitate mare şi e momentul ca jucătorii noştri să se trezească, pentru că până acum nu am văzut această capacitate la ei. Suntem naivi, pentru că şi în această seară am făcut un meci bun până la primul gol. Nu am gestionat bine momentele şi nu am fructificat situaţiile bune pe care le-am avut. Scorul mi se pare nedrept pentru ceea ce s-a întâmplat”, a explicat Bratu.

Armando Cooper a fost titular la doar trei zile după transferul la Dinamo. Mijlocașul de 30 de ani s-a integrat deja în echipa lui Bratu. Jucătorul cu 100 de selecții și 7 goluri marcate pentru Panama nu a acuzat probleme fizice.

”Armando a făcut o partidă bună. A stat bine din punct de vedere fizic. Nu a fost niciun risc, e un jucător de calitate, puternic. Stă foarte bine pe picioare. Așa am văzut lucrurile, nu cred că Armando a făcut un meci rău”, a confirmat tehnicianul.

watchshop.ro

Tehnicianul „câinilor” crede că formaţia sa va arăta mai bine cu timpul şi salută pauza competiţională cauzată de meciurile echipei reprezentative: ”Am avut şi un program destul de dificil, dar vor veni şi meciuri în care vom acumula puncte. Vom pune lucrurile la punct şi vom da mai mult. Important este să nu mai primim atât de uşor goluri. Îmi doresc ca pe viitor să avem jucători de la Dinamo la loturile naţionale. Pauza vine bine, avem nevoie de timp pentru a regla lucrurile. Sper ca din etapa viitoare să arătăm altfel. Până la urmă, obiectivul nostru este calificarea în play-off şi încercăm să ţinem pasul. Eu cred că vom arăta din ce în ce mai bine”, a încheiat antrenorul dinamovist.

  • După primele 7 etape disputate în Liga 1, Dinamo e pe locul 6, cu 10 puncte. Bucureștenii au ajuns la al patrulea meci disputat în deplasare în care încasează trei goluri. Singurele victorii ale sezonului au venit pe teren propriu.
Reclame