VIDEO | Bogdan Bălănescu despre situația lui Bratu la Dinamo

S-a speculat că Florin Bratu este amenințat cu demiterea, după rezultatele extrem de modeste din ultima perioadă, dar oficialii din Ștefan cel Mare, nu-l consideră totuși pe Florin Bratu vinovat pentru locul 10 ocupat de Dinamo în clasament după 8 etape.

evomag.ro

În spaţiul public au apărut chiar şi numele unor foşti dinamovişti ca posibili înlocuitori, Claudiu Niculescu, liber de contract, sau Dan Alexa, acum pe banca echipei nou promovate în primul eşalon Dunărea Călăraşi. Totuşi, primul nu e agreat de acţionarul Ionuţ Negoiţă fiindcă atunci când a fost dorit pe bancă, în locul lui Vasile Miriuţă, a venit la negoiceri, dar apoi a anunţat că va continua la FC Voluntari. De asemenea, „Chirurgul” Alexa nu e chiar în graţile galeriei dinamoviste, existând în trecut conflicte între cele două părţi.

Marţi, Florin Bratu a avut o întâlnire cu şefii clubului şi antrenorul a fost asigurat că postul său nu e în pericol, a dezvăluit secretarul general al lui Dinamo, Bogdan Bălănescu, la ProSport LIVE.

Bogdan Bălănescu: „Claudiu Niculescu este un antrenor interesant, care nu se mai află la prima tinereţe. Are experienţă şi a mai fost ofertat de Dinamo, dar acum nu se pune problema schimbării antrenorului. Repet, nu se pune problema ca Bratu să plece. A fost o întâlnire cu el, dar una simplă, nu s-a discutat nimic deosebit. Rezultatele îl ţin pe antrenor, dar acum Florin e în siguranţă.”

Reclame