VIDEO | Mircea Rednic a fost prezentat oficial la Dinamo: „Nu mai există procente”

Mircea Rednic a devenit astăzi oficial antrenorul lui Dinamo şi îşi va începe al patrulea mandat pe banca echipei.

evomag.ro

Campion cu roş-albii ca antrenor în 2007, Rednic a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Saftica. „Puriul” a semnat pe un an.

Mircea Rednic: „Imediat am acceptat oferta. Prefer să fiu un antrenor fără demnitate sau fără onoare cum s-a scris și să vin să-mi ajut clubul care e într-o situație mai delicată. Aici nu e vorba de demnitate sau onoare, ci de respect. Un club care mi-a dat atâtea satisfacții, care m-a ajutat să fiu om. Dacă noi cei care am jucat aici nu spunem da, atunci cine s-o facă?

Dinamo nu va retrograda, Dinamo va juca în play-off. Eu am convingerea că ne putem califica în play-off. N-am niciun interes, am acceptat aceeași ofertă pe care am avut-o acum câțiva ani. Nu mai există procente. Există o clauză de reziliere, dar n-am venit să mă îmbogățesc. Apropo, de ce ați dat bani mai mulți antrenorilor după ce am plecat eu?

Îmi pare rău pentru Claudiu, am vorbit cu el. Asta-i viața de antrenor. Eu am fost dat afară și când eram pe primul loc. Eu am pățit-o și de ziua mea. Cred că au analizat decizia, au avut și șansa că eu eram liber de contract. Acum ar trebui să-mi cer scuze și lui Niculescu, nu? Vreau să văd jucătorii, au posibilitatea să joace în meciuri oficiale. Dacă era să mă iau după toți specialiștii nu mai veneam la Dinamo”.

teamdeals.ro

Campion în tricoul alb-roșu (1984 și 1990) și pe banca tehnică a echipei (2007), Mircea Rednic este un nume de legendă pentru istoria clubului, pentru ce înseamnă performanță în fotbalul dinamovist.

Ca jucător, Mircea Rednic a evoluat aproape opt sezoane consecutive la Dinamo, din vara anului 1983 până în iarna anului 1990, a câștigat campionatul (1983-1984, 1989-1990), Cupa României (1984, 1986, 1990) și a participat la cele mai importante performanțe în Europa: semifinalele Cupei Campionilor Europeni (1984) și semifinalele Cupei Cupelor (1990).

Cu Mircea Rednic la conducerea tehnică a echipei, Dinamo a câștigat ultimul titlu de campioană din istoria clubului, în sezonul 2006-2007, fiind la un pas de calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Reclame