Cristi Borcea șochează: „Mahlangu amintea de Hîldan”. Cu ce a greșit Niculescu

Dinamo traversează poate cea mai dificilă perioadă din întreaga sa istorie, după ce a ajuns pe locul 12 în Liga 1. În aceste condiţii, pentru a treia oară în ultimele luni, Dinamo se află în punctul în care schimbă antrenorul în încercarea de a se redresa.

evomag.ro

Oficialii clubului au decis să-l înlocuiască pe Claudiu Niculescu, abia numit ca antrenor, cu Mircea Rednic, un tehnician cu experienţă şi ultimul care a adus un titlu în Ştefan cel Mare, în 2007.

Într-un interviu acordat Gazetei, fostul acționar al clubului Dinamo, Cristi Borcea spune că Niculescu a greşit când a acceptat să meargă să-i ia locul lui Florin Bratu, care, la rândul său, are o parte din vină pentru situaţia actuală.

„Dacă eram în locul lui (al lui Niculescu – n.r.), n-aș fi acceptat niciodată să vin acum la Dinamo. Nici pentru toate promisiunile din lume. Eu i-am prezis cariera de antrenor lui Claudiu, are stofă, dar s-a legat aiurea la cap. A luat o formație pregătită de altul, după atâtea etape, o formație fără orizont… Uite că l-au mazilit.

vivre.ro

Și Bratu a greșit, pentru că a acceptat să-l dea pe Mahlangu. Ăla făcea 50% din echipă. De atunci mi-am dat seama că se va rupe Dinamo. Mahlangu amintea de Hîldan, Dumnezeu să-l odihnească!, de Mărgăritescu”, a declarat Borcea, pentru sursa mai sus citată.

4 ani și 3 luni a stat Cristi Borcea la închisoare pentru evaziune fiscală

Reclame