VIDEO | Daniel Popa salvează un punct, dar „câinii” rămân pe un loc ruşinos

Mircea Rednic și-a început al patrulea mandat pe banca lui Dinamo cu un remiză. Elevii săi nu a putut trece de Dunărea Călărași și a ajuns la șaselea meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.

evomag.ro

„Câinii” au început destul de bine partida din Ştefan cel Mare, dând semne că ar putea câștiga, cu un ritm bun al paselor şi cu mai mult curaj la finalizare, însă s-au lovit de blocul defensiv al formaţiei lui Alexa. Ba mai mult, după 22 de minute, Dinamo s-a văzut condusă, conturându-se un scenariu des întâlnit în turul acestui sezon pentru alb-roşii. Dunărea a profitat de gafele lui Mihai Popescu şi Tony Mezague, iar senegalezul Mediop şi-a trecut în cont al patrulea gol stagional.

La pauză, Rednic a forţat şi mai mult, vizibil nemulţumit de scorul de pe tabelă, şi a introdus un nou vârf, pe Popa, în locul lui Gomelt. O mutare care s-a dovedit foarte inspirată, având în vedere că fostul atacant de la Botoşani s-a aflat la locul potrivit şi a înscris în minutul 56, în urma primei centrări de calitate, livrată de Sorescu. Totuşi, actul secund s-a desfăşurat în mare parte ca şi primul, cu Dinamo dominând teritorial, cu Grozav şi Salomao dând sporadic culoare ofensivei gazdelor şi cu oaspeţii apărând adesea pe contraatac, unde au beneficiat de repetatele gafe copilăreşti ale lui Mezague şi Popescu.

bestkids.ro

S-a terminat 1-1, iar viitorul lui Dinamo continuă să pară instabil, cel puţin până în ianuarie, cand Rednic va avea posibilitatea să renunţe la câteva dintre transferurile ratate din această vară şi să încerce aducerea unor jucători care să poată oferi randamentul dorit într-un timp cât mai scurt. Cel mai elocvent exemplu este fundaşul central Mezague, depăşit cu multă uşurinţă la majoritatea fazelor şi umilit de Mediop la faza primului gol, când a fost lăsat mult în urmă pe un sprint de doar 20 de metri.

Reclame