„Câinii” lui Rednic sunt îngrijorați. Grozav și Popa, trag o concluzie după remiza cu Dunărea

Dinamo n-a reuşit să câştige nici cu Mircea Rednic pe banca tehnică, iar acum are şase meciuri consecutive fără victorie în Liga I.

bestkids.ro

Remiza cu nou-promovata Dunărea Călărași l-a făcut pe Gicu Grozav să tragă o concluzie tragică.

„Din păcate, nu am reuşit să câştigăm. Spun că, cu puţină şansă pe final, când am ratat acele două ocazii, am fi meritat să câştigăm. Dar ăsta e fotbalul, trebuie să mergem mai departe şi să câştigăm la Chiajna. E îngrijorător, suntem pe un loc ruşinos. Dar eu sunt convins că va fi o schimbare în următoarele meciuri. Eu zic că ne-am mişcat bine, mai ales în a doua repriză. Trebuie să ieşim din criză, locul lui Dinamo nu e aici. Eu sper şi am încredere că ne vom reveni.

Eu m-am înţeles bine şi cu Claudiu, dar mă înţeleg bine şi cu nea Mircea. Are o experienţă mai mare, ne transmite încredere, dar depinde doar de noi, de ce arătăm în teren”, a spus Grozav, la final.

Totodată, autorul golului, Daniel Popa a recunoscut că echipa trece printr-o criză.

evomag.ro

„Suntem într-un moment foarte prost, dar trebuie să o scoatem la capăt. Trebuie să lăsăm capul jos, să ne vedem de treabă, pentru că până la urmă o să vină şi rezultatele. Am făcut un joc bun, ne-a lipsit şi şansa, dar asta nu e o scuză. Domnul Rednic a venit cu multe lucruri noi la echipă. Are experienţă, se vede asta, sper să ne ajute pe viitor”, a spus Popa.

După primele 12 etape disputate în Liga 1, Dinamo este pe locul 12 în clasament, cu 12 puncte. ”Câinii roșii” se află astfel la 7 puncte distanță de locul 6, ultimul care duce în play-off.

Reclame