Rednic anunţă un posibil super transfer în Ștefan cel Mare! Vezi ce alte mutări mai pregătește

Antrenorul Mircea Rednic a vorbit astăzi, într-o conferință de presă organizată în cantonamentul de la Săftica, despre partida cu Concordia Chiajna, programată luni, 29 octombrie (ora 21:00), la Chiajna.

elefant.ro

Mircea Rednic a elucidat și prima țintă, după revenirea pe banca tehnică a clubului Dinamo. Fundașul croat, Ante Puljic este jucătorul pe care „câinii” vor să-l aducă și ar putea fi primul transfer, dar cu o singură condiție.

Trebuie să-și rezolve mai întâi de toate situația de la actualul club. Puljic este legitimat de Al Faisaly, din Arabia Saudită, echipă pe care a pregătit-o până de curând Mircea Rednic.

„Dacă are probleme acolo, mai mult ca sigur va veni aici, dar vedem în iarnă”, a declarat Rednic, la conferinţa de presă de azi.

În ceea ce priveşte alte transferuri, Mircea Rednic spune că au fost rezolvate câteva mutări, iar jucătorii vor ajunge în zilele următoare.

evomag.ro

„O să vină, o să vină. Şi eu sunt nerăbdător să ajungă. Cei care vin acum nu şi-au găsit echipe, pentru că nu le-a convenit campionatul sau au ţinut la preţ. Nu e uşor să aduci jucători buni în România, ţinând cont de condiţii şi salarii, dar cred că m-am mişcat destul de bine.

Vor mai avea nevoie de două-trei săptămâni, însă am şansa că se întrerupe campionatul şi pot face două-trei amicale. Prefer să joc amicale, decât să fac antrenamente, ca să îi văd la lucru şi să găsesc formula ideală”, a precizat Mircea Rednic.

Cât despre partida de luni seară, tehnicianul de 56 de ani a spus: „Toate meciurile sunt grele. Chiajna arată mult mai bine după venirea lui Dorinel, o echipă cu jucători cu multă experienţă. La meciul cu Voluntari au stat foarte bine în teren până să primească gol. Dar şi ei sunt în situaţia noastră, chiar stau mai bine decât noi. Nu avem altă alternativă decât să jucăm la victorie. Jucăm pe teren sintetic. Am făcut două antrenamente, norocul nostru că avem un teren sintetic aici foarte bun, dar deja am trei acidentaţi, cu uşoare probleme: Penedo, Salomao şi Popa astăzi vor fi protejaţi şi mâine vor face antrenament, să vedem care e situaţia lor, sper să poată să intre la meciul de luni. Este important ca noi să jucăm mult mai bine decât am făcut-o la meciul cu Călăraşi, să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut în apărare,”

Reclame