„Câinii” luptă sub tricolor pentru CALIFICAREA la Europeanul Under 19

Reprezentativa Under 19 a României, va participa în perioada 14-20 noiembrie la turneul de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, dedicat categoriei de vârstă sub 19 ani.

evomag.ro

Selecționerul Daniel Oprescu a anunțat lotul lărgit pentru turneul de calificare, format din 24 de jucători. Înainte de plecarea în Bulgaria, acesta se va decide asupra celor 21 de jucători care vor face deplasarea.

Fundașul central dinamovist, Marco Ehmann și colegul său din fața porții, Gabriel Răducan, au fost convocați de selecționerul naționalei la reprezentativa sub 19 de ani a României, a anunțat Federația Română de Fotbal.

Tricolorii se vor reuni luni, 5 noiembrie, la Buftea, unde se vor pregăti timp de o săptămână, până pe 12 noiembrie, când vor efectua deplasarea în Bulgaria, țara gazdă a grupei de calificare.

România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar.

evomag.ro

PROGRAMUL TURNEULUI DE CALIFICARE:

  • 14 noiembrie, ora 14:30: Bulgaria – România, Stadionul Hadzhi Dimitar din Sliven;
  • 17 noiembrie, ora 14:30: Grecia – România, Trace Arena din Stara Zagora;
  • 20 noiembrie, ora 14:30: România – Gibraltar, Trace Arena din Stara Zagora.

Lotul lărgit al naționalei U19:

Portari: Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești Leordeni), Ionuț Rus (Sassuolo/Italia)

Fundași: Andrei Rus (CS Afumați), Călin Jurj (ASU Poli Timișoara), Marius Leca (FC Viitorul), Marco Ehmann (SC Dinamo 1948), Darius Țieranu (Ripensia Timișoara), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR 1907 Cluj), Antonio Manolache (FC Groningen/Olanda)

Mijlocași: Daniel Toma (FCSB), Radu Chiriac (AFC Astra), Claudiu Petrila (CFR 1907 Cluj), Ovidiu Horșia (Academica Clinceni), Antonio Sefer (FC Groningen/Olanda), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 Club Sportiv), Raoul Baicu (U Craiova 1948 Club Sportiv), Marian Șerban (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Șerban (Chindia Târgoviște)

Atacanți: Florin Burghele (FC Universitatea Cluj), Alexandru Stoica (CS Balotești), Gabriel Răducan (SC Dinamo 1948), Luis Nițu (U Craiova 1948 Club Sportiv)

Reclame