Prima reacţie a lui Tade după transferul la Dinamo: „Sunt bucuros să anunţ că m-am transferat la Dinamo Bucureşti”

Dinamo l-a transferat pe francezul Gregory Tade (32 de ani) pe un sezon şi jumătate, aşa cum a declarat, ieri, antrenorul Mircea Rednic, iar azi, fotbalistul născut în Nantes a făcut prima poză oficială cu tricoul „câinilor”, alături de Luana Rednic.

Fost jucător la CFR Cluj şi FCSB, masivul vârf de careu nu a mai evoluat din iulie, de când i s-a terminat contractul cu Maccabi Petakh Tikva, şi vine în Ştefan cel Mare din postura de jucător liber de contract. Astfel, Rednic va avea trei atacanți de meserie: Daniel Popa, Mircea Axente şi Gregory Tade.

Gregory Tade a mărturisit că vine după o perioadă dificilă şi a ţinut să le mulţumească apropiaţilor pentru susţinere.

„Pentru un fotbalist, locul potrivit este pe teren, îmi spunea cineva la un moment dat. Sunt bucuros să anunţ că m-am transferat la Dinamo Bucureşti. Sunt dornic să joc din nou. Au fost câteva luni dificile, dar mereu am crezut că mă aşteaptă ceva fantastic, acum să trecem la treabă. Aş vrea să menţionez că fără ajutorul şi energia pozitivă a logodnicei mele Lindsay Hughes, a familiei mele şi a prietenilor apropiaţi, nimic nu ar fi fost posibil, aşa că vă mulţumesc tuturor”, a scris atacantul francez, pe pagina sa de Instagram.

Lasă un răspuns