VIDEO | Mircea Rednic, acid la adresa contestatarilor

Astăzi, în conferința de presă Mircea Rednic a continuat duelul verbal cu Marius Șumudică. În colimator a fost luat și Florin Bratu, fostul antrenor al lui Dinamo.

elefant.ro

„ŞumiBet (n.r. Şumudică) nu ştiu ce are… Chiar sunt lucruri pe care nu le înţeleg. Situaţia lui acum e că a avut şansă, că a câştigat trei meciuri spre final, iar eu am pierdut două meciuri în prelungiri.

Iar legat de ce fac eu cu banii mei, fac ce vreau… Şi nu o fac de acum. Am oferit mereu atenţii celor cu care am lucrat, de când m-am apucat de antrenorat. Şi cu portarul am împărţit. Unii investesc în imobiliare, alţii la pariuri sau cazinouri… Eu vreau să investesc în fotbal”, a declarat Rednic.

Totodată, antrenorul nostru i-a răspuns și contestatului Florin Bratu: „Am văzut că Bratu nu e de acord ca jucătorii să primească prime de la antrenori. Dar când era jucător la Rapid lua cu două mâini banii de la mine, că până le dădea Copos…

Eu fac ce vreau cu banii mei. 80% din banii câştigaţi, i-am câştigat din fotbal. Şi am luat decizia să îi bag în fotbal. De aceea am şi decis să cumpăr un club şi o voi face. La meciul cu Steaua le-am promis 1000 de euro fiecăruia. Care e problema? Dacă au fost fraieri şi nu mi-au luat banii, asta e (n.r. râzând)”.

Reclame