Naţionalele U17 şi U19 şi-au aflat adversarii din preliminariile Campionatelor Europene. Programul și reacțiile

Joi, 6 decembrie, la Nyon, a avut loc tragerile la sorți pentru Tururile de Elită ale reprezentativelor U17 și U19.

elefant.ro

România U17, antrenată de Adrian Văsâi, a fost repartizată în Grupa 10, alături de Rusia, Elveţia şi San Marino. Toate partidele vor avea loc în România, în perioada 24-30 octombrie 2019.

Programul meciurilor:

  • 24 octombrie: Rusia – San Marino, România – Elveţia
  • 27 octombrie: Rusia – România, Elveţia – San Marino
  • 30 octombrie: Elveţia – Rusia, San Marino – România

Selecţionatele U17 au fost repartizate în 13 grupe. Primele două clasate şi cele mai bune 4 formaţii clasate pe 3 merg la Turneul de Elită, ce va fi organizat în primăvara lui 2020. De acolo se vor decide echipele calificate la European. Câştigătoarele celor 8 grupe şi cele mai bune 7 locuri secunde merg la competiţia ce va fi organizată de Estonia.

„Avem șanse să ne calificăm la Campionatul European. Nu mă sperie niciun un adversar, obiectivul nostru este să mergem la turneul final. Îi vom studia foarte bine pe toți pentru ca la ora Turului de Elită să fim pregătiți pentru toate cele trei finale pe care le vom avea de disputat”, este de părere Daniel Mogoșanu, selecționer România U17.

România U19, cu Laurenţiu Roşu selecţioner, a fost distribuită în Grupa 2, alături de Spania, Serbia şi Lituania. Meciurile vor avea loc în Serbia, în perioada 8-14 octombrie 2019.

Programul meciurilor:

  • 8 octombrie 2019: Spania – Lituania, România – Serbia
  • 11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania
  • 14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România

Preliminariile U19 sunt organizate în 13 grupe. Primele două clasate se califică în Turul de Elită. Campioantul European 2020 va fi organizat de Irlanda de Nord, unde se califică câştigătoarele de grupă ale Turului.

„Am căzut într-o grupă foarte grea. Primul meci, cel cu Serbia, e unul foarte important, ținând cont că vom întâlni echipa gazdă. Spania și Serbia sunt două echipe foarte puternice la acest nivel, ele participând la Campionatul European U 17. Obiectivul nostru este calificarea, iar eu am încredere în această generație că putem face o perfomanță importantă pentru fotbalul românesc!”, a declarat Laurențiu Roșu, selecționerul viitoarei generații U19.

Reclame