AVANCRONICĂ | FC Hermannstadt – Dinamo București

Dinamo întâlneşte, sâmbătă, de la 17:00, în deplasare, nou-promovata FC Hermannstadt, în etapa a 19-a a Ligii 1. Meciul se va disputa pe stadionul „Trans-Sil”.

melimeloparis.ro

Meciul din această seară le găseşte pe cele două echipe vecine de clasament. Dinamo ocupă locul al unsprezecelea, cu 18 puncte, la trei puncte în spatele celor de la FC Hermannstadt, care se află pe 8.

  • Hermannstadt primeşte în premieră vizita lui Dinamo.

Dinamo vine după două înfrângeri categorice cu Viitorul și CFR Cluj. Rednic a pus, din nou, tunurile pe jucători, iar atmosfera în vestiar este una proastă. Jucătorii nu sunt siguri de viitorul lor la Dinamo și va fi greu să dea totul în meciurile care au mai rămas. Nistor s-a accidentat și va reveni abia la primăvară, dar ar putea intra Pesic, care s-a aflat pe bancă la meciul cu CFR. Dinamo trebuie să câștige meciul pentru a mai spera la playoff, mai ales că etapa viitoare joacă împotriva Craiovei. Zenke a arătat un joc bun cu CFR și va rămâne titular, iar Montini îi va lua locul lui Popa.

Absenții lui Dinamo sunt: Penedo, Corbu şi căpitanul Nistor s-au accidentat şi rămân în afara lotului.

„Avem ceva probleme de lot. Penedo, Nistor și Corbu s-au accidentat din cauza terenurilor de joc și antrenament. Ne-am pregătit doar pe sintetic în ultimele zile. Ca joc și ca atitudine nu am ce să le reproșez jucătorilor. La Viitorul, cât am fost 11 la 11, a fost echilibrat meciul. Cu CFR, până la golul primit de 1-0 cu mare ușurință, am jucat bine. În a doua repriză am dominat. Singura problemă e că facem greșeli. Asta se întâmplă de când a început sezonul. Nu din cauza arbitrajelor nu am câștigat ultimele meciuri. Am pierdut pentru că am făcut greșeli. Cred că mai ajungem în play-off. Uitându-mă la meciuri, nu pot spune că o echipă se detașează prin joc. Steaua pierde cu Sepsi, Botoșani bate Craiova și pierde cu Iași. Poate doar CFR este constantă.

Cu Hermannstadt va fi un meci dificil, contra unui antrenor care a fost aici la Dinamo (n.r. Vasile Miriuță) și a plecat cum a plecat. Face o muncă extraordinară la Hermannstadt. Cu Dinamo nu s-a calificat în play-off după un meci care s-a disputat în condiții extraordinare (n.r. Astra – Dinamo 2-0). Echipa, după ce a preluat-o cel care a venit după el, a mers șnur. Ne așteaptă un meci foarte greu ținând cont de situația din clasament. E mai greu acum pentru realizarea obiectivului pe care mi l-am propus. Dar nu e imposibil. Important e ca noi să câștigăm”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă.

Înaintea acestui meci, Ionel Dănciulescu a revenit în Ştefan cel Mare, în funcţia de team manager, la mai puţin de trei luni de când a plecat din Ştefan cel Mare.

„Voi da şi eu o bere, dar mai întâi trebuie să câştigăm meciul cu Hermannstadt. Sunt un pic supărat pe ei, pentru că au condiţii de pregătire, au unul dintre cei mai buni antrenori. Văd că lumea e supărată, dă în nea Mircea, dar nu are nicio vină”, a declarat Ionel Dănciulescu.

  • O singură victorie a înregistrat Mircea Rednic în cele 8 meciuri în care a stat pe banca lui Dinamo.

Hermannstadt vine după cel mai prost meci făcut în ultimele două luni. Echipa antrenată de Vasile Miriuţă a pierdut pe terenul lanternei roşii din Liga 1, FC Voluntari. Sibienii nici măcar nu au reuşit să înscrie cu ultima clasată şi au cedat cu 0-2. Gazdele l-a învins pe Căbuz de două ori în repriza secundă.

Hermannstadt are o absență importantă, cea a lui Dandea, cel mai bun fundaș central al echipei.

„Avem un meci foarte greu peste două zile. Pentru noi, toate sunt dificile, indiferent de numele adversarului. Venim după o înfrângere la Voluntari. Normal că nu mi-a picat bine, mai ales după jocul și ratările mari pe care le-am avut. Nu meritam să pierdem, dar au fost alte jocuri pe care le-am câștigat pe final. Lucrurile se compensează. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Dinamo. Mai avem 3 meciuri și trebuie să scoatem cât mai multe puncte. Știm cu toții că situația noastră nu este roz. Suntem acolo, 6-7 echipe, în două sau 3 puncte. De aceea trebuie să facem cât mai multe puncte, iar prima ocazie este meciul de sâmbătă, cu Dinamo. (…) Voluntariul are jucători buni și va mai face puncte. Într-adevăr, noi n-am speculat ocaziile pe care le-am avut, pentru că, sincer, ce ocazii am avut la meciul cu Voluntariul, nu îmi aduc aminte să le mai fi avut de când sunt eu aici, la echipă.

Poate e binevenit acest duș rece, poate ne-am gândit și noi că suntem cine știe ce jucători și antrenori, așa că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru că deocamdată nu am realizat nimic. Salvarea de la retrogradare este obiectivul nostru. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, să ne salvăm de la retrogradare”, a declarat Miriuță, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Dinamo.

În cea mai recentă confruntare, Dinamo a învins-o pe FC Hermannstadt, în „Ştefan cel Mare”, cu scorul de 2-1. Ivan Pesic a adus succesul „câinilor” în ultimul minut de joc, după ce Salomao deschisese scorul în startul meciului, iar Nkololo restabilise egalitatea în minutele de început ale reprizei a doua.

Echipe probabile

FC Hermannstadt: Căbuz, Company, Pîrvulescu, Stoica, Mijuskovic, Tătar, Dîlbea, Dumitriu, Petrescu, Blănaru, Tsoumou.

Dinamo: Muțiu, Sorescu, Popescu, Katsikas, Grigore, Gomelt, Hanca, Ait-Atmane, Zenke, Montini, Salomao.

Reclame