Mircea Rednic se declară mulțumit după egalul cu Hermannstadt

Hermannstadt și Dinamo au remizat 1-1 în partida care a deschis etapa cu numărul 19 din Liga 1.

elefant.ro

Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic s-au declarat mulţumit de jocul echipei, chiar dacă elevii săi mai au şanse minime să prindă play-off-ul.

„În a doua repriză am dominat, am avut şi o bară… am încercat să construim pe acest teren foarte greu, dar păcat că centrările au fost imprecise. Nu pot decât să-i felicit pentru cum au jucat, în condiţiile care au fost astăzi. Prima repriză a fost echilibrată. În repriza a doua am dominat mai mult şi cu puţină şansă puteam avea trei puncte. Se vede o îmbunătăţire în joc, chiar dacă azi am jucat cu cei de la Sibiu. Am venit după două jocuri cu Viitorul şi CFR Cluj, în care am jucat în zece oameni. Sibiul arată mult mai bine faţă de începutul de campionat.

Terenul a fost pentru ambele echipe. În România, în 2018, să jucăm în asemenea condiţii nu se poate. Trebuie să ne gândim şi la siguranţa jucătorilor”, a spus Mircea Rednic, la finalul partidei.

Mai mult, „Puriul” a spus de mai multe ori că Sergiu Popovicinu va mai primi şanse să joace la Dinamo, dar antrenorul alb-roşiilor a revenit la sentimente mai bune faţă de fundaşul stânga și l-a titularizat.

„Popovici e singurul dintre cei cu care am avut eu discuții care a cerut o discuție cu mine să îi mai dau o șansă. Am zis: ‘Şi eu am fost fotbalist, și eu am făcut greșeli’. Nu pot spune că a jucat mai bine sau mai rău azi față de cum evoluase în restul sezonului”, a spus Rednic, la sfârşitul meciului.

  • Dinamo a ajuns la 19 puncte acumulate în 19 etape.
  • În etapa următoare, Dinamo primeşte vizita Craiovei.
Reclame