VIDEO | Presa din Italia anunță primul jucător care ar putea ajunge la Dinamo în 2019

Mircea Rednic a spus încă de la sosirea în Ștefan cel Mare că Dinamo se va întări în perioada de mercato din iarnă.

vivre.ro

Presa din Italia anunță că mijlocașul italiani Ivan Varone, 26 de ani, ar putea ajunge în iarnă la Dinamo. Clubul nostru și-ar fi manifestat interesul pentru Varone și ar fi luat legătura cu cei din jurul fotbalistului.

Mijlocașul central italian este legitimat în prezent la Cosenza, în Serie B, dar a fost folosit foarte puțin în această primă parte a campionatului.

Ivan Varone, a mai jucat în carieră pentru Santarcangelo, Pavullese, Castiglione, Formigine, Savona, San Marino Calcio, Fondi, Chieti, Ternana. Ivan Varone mai are contract cu italienii de la Cosenza până în vara lui 2020.

  • 250.000 de euro e cota lui Ivan Varone.
  • 5 meciuri a jucat Ivan Varone în acest sezon, la Cosenza, dar nu a marcat niciun gol.
Reclame