Mircea Rednic pune umărul la stabilitatea financiară a clubului. Vezi cu ce sumă a asigurat Dinamo

Dinamo este într-o situație extrem de grea și Mircea Rednic a fost adus, în speranța că va putea salva sezonul sau va reuși să construiască o echipă de perspectivă pentru anul viitor.

bestkids.ro

Cu mână liberă din partea conducerii și asigurat că va rămâne, indiferent de ce se va întâmpla, antrenorul țintește chiar mai sus și planul său cuprinde și posibilitatea de a prelua o parte dintre acțiuni de la patronul Ionuț Negoiță.

„Puriul” pune umărul şi la stabilitatea financiară a clubului, iar conducerea clubului Dinamo s-a împrumutat la propriul antrenor pentru a evita o criză financiară, deşi din 1 iulie anul trecut şi până în această lună, încasările numai din drepturi TV şi transferuri se ridică la 2.200.000 de euro. Pe de altă parte, fondul necesar salariilor pe un an este de 3 milioane de euro.

În acest context, Mircea Rednic a împrumutat Dinamo cu aproximativ 300.000 de euro, scriu cei de la Prosport, citând surse din cadrul clubului. De altfel, urmare a campaniilor succesive de transferuri făcute de şefii clubului mână-n mână cu impresarii şi antrenorii perindaţi în ultimii ani, Dinamo a a ajuns astă-toamnă în situaţia de a plăti salarii echivalente locului 4 (circa 142.000 de euro plus taxe pe lună, conform ProSport) pentru a se clasa, în Liga 1, pe locul 11.

Mai mult, Mircea Rednic a „băgat” mâna în buzunar pentru a-şi premia jucătorii după victoria obţinută cu FC Voluntari, scor 1-0. Mircea Rednic a intrat în vestiar și le-a împărțit jucătorilor lui Dinamo 20.000 de euro. Fiecare fotbalist a fost răsplătit, indiferent dacă a evoluat sau nu în duelul cu ilfovenii.

  • Dinamo se află pe locul 11 în Liga 1, cu 22 de puncte strânse după 21 de etape. “Câinii” se află la 9 puncte de primul loc care duce în play-off şi la 9 puncte de ultimul loc din clasament.
Reclame