Diogo Salomao, încântat de noile transferuri făcute de Dinamo

Diogo Salomao, cel mai bun marcator al lui Dinamo în acest sezon al Ligii 1, e la un pas de despărţirea de roş-albi, fiind în ultimele luni de contract.

StarShinerS.ro

Dinamo a oficializat, vineri, două transferuri: Mamoutou N’Diaye (mijlocaș) și Sean McDermott (portar). Totodată, Mircea Rednic continuă să aducă și să trimită acasă jucători, deși până la reluarea campionatului ne mai despart mai puțin de 15 zile.

Portughezul în vârstă de 30 de ani, a vorbit despre noii săi colegi: „Este mult prea devreme ca să îi cunoaștem pe jucătorii noi. Prima impresie este că toți suntem într-o poziție în care am avut foarte multe zile de vacanță, fără să ne antrenăm, fără să jucăm, suntem într-o fază de adaptare fizică la efort și bineînțeles, niciunul dintre noi nu suntem în cea mai bună formă în acest moment, toți creștem și sper să fim la cel mai bun nivel când începe campionatul.

Mie mi-a plăcut ce am văzut la jucătorii noi, cred că ne pot ajuta, dar trebuie puțină răbdare pentru ca ei să se adapteze cu noi și invers. Ioan Filip ste un jucător cu experiență, un jucător care transmite ceva în teren, are calități de lider, un căpitan trebuie să fie o figură impunătoare în vestiar. Știu că a jucat în Champions League, dar am crezut că la Debrecen”, a spus Diogo Salomao.

8 jucători au semnează cu Dinamo în mandatul lui Mircea Rednic: McDermott, N’Diaye, Ioan Filip, Aliji, Ait-Atmane, Zenke, Tade și Montini.

Programul oficial al lui Dinamo in pauza de iarnă

  • 20 ianuarie: joc amical, DINAMO vs Metalurgs Liepaja (Letonia);
  • 23 ianuarie: joc amical, DINAMO vs Dinamo Moscova (Rusia).
Orele de disputare pentru meciurile amicale stabilite în cantonamentul programat în Turcia vor fi anunţate ulterior.
Reclame