Dinamo i-a propus rezilierea lui Salomao! Câți bani primește portughezul

Dinamo s-ar putea despărți de portughezul Diogo Salomao cu mai puțin de o săptămână înaintea reluarii campionatului! Telekom Sport anunța că oficialii din Ștefan cel Mare i-au propus mijlocașului rezilierea contractului!

dealzz.eu

Dinamo i-a facut o oferta de prelungire lui Salomao, dar acesta a refuzat. În urma refuzului, șefii au apelat la planul B și i-au propus rezilierea! Motivul: nu vor sa-i mai plateasca salariul.

Mai mult, sursele noastre, spun că Salomao va pleca de la Dinamo și a primit salariul pe două luni de contract. Astfel, Diogo va primi 20.000 de euro pentru că va accepta rezilierea, cu șase luni înainte de terminarea contractului. Conducerea clubului nostru, a avut aceeași practică și în cazul lui Tomislav Gomelt și Mircea Axente, jucători cărora le-au fost plătit două luni în avans pentru a accepta rezilierea contractului.

Mai mult, Mircea Rednic n-a revenit la sentimente mai bune pentru fotbaliştii care au rămas în România şi n-au mers în cantonamentul lui Dinamo, astfel că Pesic, Katsikas, Şerban şi Corbu se vor antrena în continuare separat la Săftica.

  • Diogo Salomao a ajuns la Dinamo în vara lui 2017, când a venit de la Mallorca. În total, într-un sezon și jumătate Salomao a adunat 59 de meciuri, a marcat 15 goluri și a reușit 16 pase decisive în tricoul lui Dinamo.

Lasă un răspuns