Astăzi atacantul elen Athanasios Papazoglou, 30 de ani, a semnat cu Dinamo.
FC Dinamo București, a anunțat prin intermediul paginii de Facebook. Născut pe 30 martie 1988, Athanasios Papazoglou și-a început cariera la Aris Salonic și a mai evoluat pentru PAOK Salonic, Asteras Tripolis, OFI Creta, Atromitos Atena, Kortrijk, Roda Kerkrade, Aalesund și, din vara anului trecut, pentru Hapoel Haifa în prima ligă campionatului din Israel.
Noul atacant dinamovist a efectuat în această dimineață vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) și a declarat în această dimineață: “Știu că Dinamo este un nume mare în România, cred că am făcut alegerea potrivită. Tamaș mi-a vorbit numai lucruri frumoase despre România și Dinamo. Știu ceva despre rivalitatea cu Steaua (n.r. – actuala FCSB), știu ce energii aduce acest duel, vreau să joc in astfel de meciuri și să marchez. Sunt pregătit, sunt la dispoziția echipei și a antrenorului. Știu că Rednic este un foarte bun antrenor, care a antrenat în Belgia, e de top, cred că vom face treabă bună la Dinamo”, a spus Athanasios Papazoglou.
Vârful grec a intrat în programul de pregătire al echipei din Ștefan cel Mare pentru primul meci oficial al anului, împotriva Politehnicii Iași, programat luni, 4 februarie (ora 20:00), în Liga 1 Betano (etapa 22).
Iată, mai jos, cariera în cifre a lui Papazoglou, în dreptul fiecărui sezon competițional fiind trecute meciurile și golurile marcate în campionatul respectiv:
- 2007/2008: Aris Salonic (Grecia): 6 jocuri / –
- 2008/2009: Aris Salonic (Grecia): 2 jocuri / –
- 2009/2010: PAOK Salonic (Grecia): 22 jocuri / 3 goluri
- 2010/2011: PAOK Salonic (Grecia): 6 jocuri / 1 gol
- 2010/2011: Asteras Tripolis (Grecia): 9 jocuri / –
- 2010/2011: PAOK Salonic (Grecia): 8 jocuri / 1 gol
- 2011/2012: PAOK Salonic (Grecia): 14 jocuri / 3 goluri
- 2012/2013: OFI Creta (Grecia): 25 jocuri / 8 goluri
- 2013/2014: OFI Creta (Grecia): 30 jocuri / 7 goluri
- 2014/2015: Atromitos Atena (Grecia): 28 jocuri / 4 goluri
- 2015/2016: Kortrijk (Belgia): 36 jocuri / 9 goluri
- 2016/2017: Kortrijk (Belgia): 10 jocuri / –
- 2016/2017: Roda Kerkrade (Olanda): 11 jocuri / 1 gol
- 2017/2018: Aalesund (Norvegia): 12 jocuri / 3 goluri
- 2017/2018: Kortrijk (Belgia): 14 jocuri / 1 gol
- 2018/2019: Hapoel Haifa (Israel): 7 jocuri / –
- 31 de ani va împlini Papazoglou pe 30 martie 2019.
Născut la Salonic, Papazoglou a debutat mai întâi pentru naționala sub 19 ani a Greciei, un gol în patru partide, a jucat 9 meciuri la reprezentativa U21 și a fost convocat în 2016 la echipa națională a țării sale, unde a bifat trei selecții.
13 meciuri a jucat Papazoglou la Hapoel Haifa în acest sezon în toate competițiile, marcând un gol în turul II preliminar Europa League, în partida cu Hafnarfjordur. Cu Hapoel Haifa a câștigat Supercupa Israelului, pe 28 iulie 2018, 1-1 cu Hapoel Beer Sheva după 90 de minute și 5-4 după lovituri de departajare, într-un meci în care a fost titular, fiind înlocuit în minutul 81.
150 de partide și 27 de goluri a adunat Papazoglou în prima ligă a Greciei pentru Aris Salonic, PAOK Salonic, Asteras Tripolis, OFI Creta și Atromitos Atena. În prima ligă a campionatului din Belgia a marcat 10 goluri în 60 de meciuri pentru Kortrijk, în Olanda a înscris un gol în 11 jocuri pentru Roda, iar în campionatul Norvegiei a punctat de trei ori în 12 meciuri pentru Aalesund.
1,95 m este înălțimea lui Papazoglou. Noul atacant al echipei din Ștefan cel Mare va evolua la Dinamo cu numărul 9.